Ministerul Energiei a cerut două controale la Electrica Furnizare, după ce a primit numeroase sesizări cu privire la achiziţiile de certificate verzi ale acestei companii, şi aşteaptă finalizarea controalelor până vineri, a declarat, luni, secretarul de stat Cristian Buşu, citat de Agerpres.
El a menţionat că a demarat un prim audit pe această temă încă de la finele lunii trecute.
“Noi am primit o sesizare, în care se spunea că la Electrica Furnizare a avut loc o tranzacţie. Noi am luat act de această sesizare. La sfârşitul lunii trecute am solicitat realizarea unui raport comprehensiv în ceea ce priveşte toate elementele sesizate cu privire la activitatea filialei Electrica Furnizare. Acum, după ce lucrurile au luat o altă turnură, am constatat că nu doar un audit intern este necesar, trebuie să existe şi un control de afară. Deci pe acest subiect, pe două planuri, le-am dat termen sfârşitul săptămânii ca să avem totul pe masă, ca să putem fi transparenţi”, a spus oficialul ministerial.
Acesta a subliniat că, până la rezultatele controalelor, nu poate specula cu privire la corectitudinea tranzacţiei.
“Până atunci n-aş vrea să spun că e ceva în neregulă sau că e totul în regulă. Când vom avea aceste două rapoarte de audit, dacă ceva va fi în neregulă, vom avea toleranţă zero. Dacă e să fie, vor cădea foarte multe capete. Nu vreau să mă pronunţ până atunci, pentru că nu este corect. Nu vreau să se spună că ministerul intervine asupra Electrica sau că Electrica intervine asupra Electrica Furnizare. Haideţi să o facem profesionist. Aştept aceste două rapoarte vineri, ca să putem să fim transparenţi şi faţă de presă şi faţă de consumatori, până la urmă”, a arătat Buşu.
Întrebat de unde au venit sesizările, el a amintit de sistemul de tip “whistle blower” implementat de Electrica împreună cu Transparency International.
“Au fost mai multe sesizări, pe toate părţile. Şi prin intermediul sistemului de “whistle blower”, am primit şi eu pe mailul de la minister. Atunci am zis dacă tot sunt mai mute guri, să vedem despre ce este vorba, dar să o facem profesionist. Dacă nu faci acest lucru profesionist, impactul pe bursă poate fi crucial, iar noi nu vrem să riscăm un astfel de impact”, a mai spus Buşu.