19 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialMinistrul Sănătății, Florian Bodog: Dacă vor interveni efecte adverse după administrarea vaccinurilor,...

Ministrul Sănătății, Florian Bodog: Dacă vor interveni efecte adverse după administrarea vaccinurilor, statul va asigura toată finanțarea pentru tratament

Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a declarat, la postul radio Digi FM, că proiectul Legii vaccinării ia în calcul şi situaţia în care apar reacţii adverse la imunizare. Într-un astfel de caz, statul va plăti integral tratamentul copilului.

„Din momentul în care se constată efecte adverse, Ministerul Sănătății asigură absolut toată finanțarea pentru tratamentul acestor efecte adverse. Există posibilitatea de contraindicații medicale. Medicul de familie este cel care consultă copilul, este cel care cunoaște copilul și poate să contraindice vaccinarea. Informările despre vaccinare nu se fac nici de pe internet, nici de la grupurile de antivaccin, nici la coafor. Informarea se face științific. Ăsta este motivul pentru care am creat grupurile tehnice de lucru pe vaccinare”, a explicat ministrul.

Ministerul Sănătății a pus în dezbatere publică proiectul de lege privind vaccinarea. Documentul stabileşte atribuțiile și responsabilitățile tuturor actorilor implicați în procesul de realizare a activităților de vaccinare, instituții publice și societate civilă. Ministrul Florian Bodog a declarat într-o conferinţă de presă că sancțiunile vor apărea în lege ca urmare a dezbaterilor publice: "Părintele poate refuza vaccinarea, dar o va face pe propria răspundere". 

"În vederea asigurării dreptului la sănătate și la educație al tuturor copiilor și tinerilor, garantate de stat, înscrierea acestora într-o colectivitate de învățământ se va face numai după prezentarea documentelor care atestă efectuarea vaccinărilor obligatorii sau a unei scheme de recuperare pe care să o realizeze în termen de un an", se precizează în expunerea de motive.



Citește și: Legea vaccinării, în dezbatere publică. Copiii, acceptaţi în colectivităţi doar cu avizul de vaccinare. Părinții care nu își imunizează copiii riscă sancțiuni penale

Potrivit proiectului pus în dezbatere, toți furnizorii de servicii medicale care prestează servicii de vaccinare vor fi obligați să se înregistreze ca furnizori de servicii medicale de vaccinare în Registrul Electronic Național de Vaccinări (RENV), în termen de 2 ani de la publicarea acestei legi.



 

Cele mai citite

Pastorala de Paște a patriarhului Daniel

În lucrarea Domnului Nostru Iisus Hristos, vindecarea de o boală trecătoare nu este totul şi nu este ultimul scop al venirii Lui în lume,...

Un bărbat s-a aruncat în fața trenului în Sâmbăta Mare

Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat, astăzi, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie...

METEO. Mai multe județe afectate de vânt puternic

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare Cod galben pentru intensificări ale vântului, valabilă în următoarele ore, pentru nouă județe și Municipiul...
Ultima oră
Pe aceeași temă