20.9 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialMinistrul ungar de Externe: Martin Schulz este un om al trecutului. Reprezintă...

Ministrul ungar de Externe: Martin Schulz este un om al trecutului. Reprezintă politica în care își au originea problemele actuale

Ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, a declarat că politicianul german Martin Schulz este “un om al trecutului”. Potrivit şeful diplomaţiei ungare, preşedintepe Parlamentului European reprezintă politica în care își au originea problemele actuale, notează Agerpres.

”Problemele nu pot fi soluționate adoptând aceeași abordare ca cel care le-a cauzat. ‘În calitatea sa de președinte al Parlamentului European, Schulz nu a făcut nimic împotriva migrației ilegale care a dus la terorism, iar scopul său este încă o dată nu protejarea populației europene; el l-a criticat pe Viktor Orban pentru a obține beneficii politice în Germania. Martin Schulz greșește. Guvernul ungar manifestă o solidaritate excepțională cu Germania, pentru că niciun migrant ilegal nu poate ajunge în Germania trecând prin Ungaria. Noi protejăm granițele externe ale UE și astfel protejăm și Germania; cheltuim o grămadă de bani pe această protecție”, a spus Szijjarto, care a insistat că Martin Schulz obstrucționează practic consolidarea securității europene.

În discursul rostit după desemnarea sa drept candidat al social-democraților la funcția de cancelar al Germaniei, Martin Schulz a spus că Viktor Orban este cel mai zgomotos reprezentant al celor care distrug solidaritatea europeană, respingând orice solidaritate cu Germania în legătură cu politicile privind migrația.

Cele mai citite

Cetățenii UE consideră dezastrele naturale o amenințare mai mare decât un eventual război

Cetățenii din mai multe țări membre UE consideră că dezastrele naturale legate de climă reprezintă o amenințare mai mare decât un eventual război. Acest punct...

O companie a ajuns să valoreze 2.000 de miliarde de dolari

CEO-ul companiei Nvidia dezvăluie cum a ajuns firma lui să valoreze 2.000 de miliarde de dolari, arată un articol publicat pe site-ul termene.ro. Interviul cu...

Pentagonul nu vede nicio schimbare în poziția forței nucleare strategice a Rusiei

Pentagonul nu a observat nicio schimbare în ceea ce privește dispunerea forțelor nucleare strategice ale Rusiei, în ciuda a ceea ce oficialii au numit...
Ultima oră
Pe aceeași temă