12.8 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialMircea Băsescu rămâne în arest, au hotărât magistrații

Mircea Băsescu rămâne în arest, au hotărât magistrații

Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână, trimişi în judecată în dosarul privind mita primită de la familia lui Bercea Mondial, rămân în arest preventiv, a decis Tribunalul Constanța, informează Mediafax.

Magistrații din Constanța au respins, marți, solicitările apărătorilor lui Mircea Băsescu de cercetare a acestuia în stare de arest la domiciliu.

Decizia instanței nu este definitivă și a fost deja contestată, urmând ca aceasta să se judece la Curtea de Apel Constanța.

Avocații lui Mircea Băsescu și Marian Căpățână au cerut în instanță verificarea legalității măsurii de arestare preventivă și de înlocuire a acesteia cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, magistrații respingând însă solicitarea apărătorilor celor doi.

Astfel, atât Mircea Băsescu, cât și Marian Căpățână vor fi cercetați în continuare în stare de arest preventiv.

Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână au fost trimişi în judecată în 14 iulie, în stare de arest, în dosarul în care fratele preşedintelui este acuzat că, prin intermediul lui Căpăţână, ar fi primit 250.000 de euro pentru a interveni la judecători să dispună o sentinţă favorabilă în procesul lui Bercea Mondial.

Dosarul în care Mircea Băsescu a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă, iar Marian Adrian Căpăţână pentru complicitate la această infracţiune a fost înregistrat la Secţia Penală a Tribunalului Constanţa.

Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână au fost arestaţi în 20 iunie, după ce familia lui Bercea Mondial a făcut publice înregistrări făcute pe ascuns de fiul acestuia, ce ar proba traficul de influenţă de care este acuzat fratele şefului statului.

Potrivit procurorilor, la începutul anului 2011, după ce faţă de Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, s-a luat măsura arestării preventive de către Tribunalul Olt, fiul acestuia, Florin Anghel, i-ar fi remis lui Mircea Băsescu suma de 250.000 de euro, prin intermediul lui Marian Căpăţână, în schimbul promisiunii că fratele preşedintelui va interveni pe lângă magistraţii învestiţi cu soluţionarea dosarului în care Bercea era judecat pentru tentativă de omor, respectiv că şi-a înjunghiat un nepot, dar şi pentru alte cereri incidente în acea cauză.

Ulterior, pentru că Bercea Mondial nu a fost pus în libertate, Florin Anghel i-ar fi dat lui Marian Căpăţână şi suma de 350.000 de euro, în același scop.

Anchetatorii susţin că din suma totală de 600.000 de euro pe care Florin Anghel i-ar fi dat-o lui Marian Căpăţână, Mircea Băsescu ar fi primit 250.000 de euro.

Marian Căpăţână este acuzat că și-a însușit suma de 350.000 de euro din totalul de 600.000 de euro primiţi de la Florin Anghel, pentru că ar fi mijlocit remiterea banilor.

În cauză a fost instituit sechestrul asigurător pe bunuri imobile aflate în proprietatea lui Mircea Băsescu și Marian Căpăţână.

Pe de altă parte, în urma unei plângeri făcute de Mircea Băsescu, ginerele lui Bercea Mondial, Marius Constantin, a fost trimis în judecată pentru şantaj cu circumstanţe agravante, în stare de recidivă, în timp ce fiica interlopului, Izaura Anghel, și fratele ei minor, Grinică Ion Anghel, au fost deferiţi justiţiei pentru şantaj cu circumstanţe agravante. În același dosar a fost trimis în judecată și Florin Anghel, fiul cel mare al lui Bercea Mondial, pentru trei infracţiuni concurente de şantaj, dintre care una în stare de recidivă, în timp ce mama acestuia, Fănica Anghel, a fost deferită justiţiei pentru şantaj.

Tot Tribunalul Constanţa judecă și acest dosar în care fratele președintelui apare ca parte vătămată și în care inculpaţi sunt cei cinci membri ai familiei lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial – soţia acestuia, Fănica Anghel, cei doi fii și fiica, Florin, Grinică Ion și Izaura Anghel și concubinul acesteia din urmă, Marius Constantin, acuzaţi de șantajarea lui Mircea Băsescu.

Cele mai citite

Misterul surdității lui Bethoven se dezvăluie

Se spune că marile genii ale umanității ard rapid! Creează opere monumentale și se sting devreme. Despre viața și simfoniile lui Beethoven s-au scris...

Misterul surdității lui Bethoven se dezvăluie

Se spune că marile genii ale umanității ard rapid! Creează opere monumentale și se sting devreme. Despre viața și simfoniile lui Beethoven s-au scris...

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...
Ultima oră
Pe aceeași temă