20.6 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialInstanța a amânat cu o săptămână pronunţarea în cazul eliberării condiţionate a...

Instanța a amânat cu o săptămână pronunţarea în cazul eliberării condiţionate a lui Mircea Băsescu

UPDATE 15.00: Instanța a amânat pronunțarea în cazul lui Mircea Băsescu pentru data de 11 septembrie, decizia urmând să fie definitivă.

Tribunalul Constanța va judeca, luni, contestaţia depusă de procurorii Direcției Naționale Anticorupție la decizia Judecătoriei Medgidia din luna iulie prin care Mircea Băsescu, condamnat la patru ani de închisoare pentru trafic de influenţă, poate fi liberat condiţionat, decizia instanţei urmând să fie definitivă, potrivit News.ro. Decizia instanței va fi definitivă.

Fratele fostului șef de stat a depus trei cereri de condiții de eliberare, ultima fiind contestată de DNA, iar penultima a fost respinsă definitiv de Tribunalul Constanţa la finalul lunii martie, instanţa stabilind că fratele lui Traian Băsescu poate depune o nouă cerere de eliberare condiţionată peste trei luni.

În februarie, Judecătoria Medgidia a admis propunerea de liberare condiţionată formulată de Comisia de individualizare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Poarta Albă şi a dispus eliberarea condiţionată a lui Mircea Băsescu, însă DNA a contestat decizia, iar Tribunalul Constanţa a admis, în martie, contestaţia, astfel că fratele fostului preşedinte a rămas în penitenciar.

Magistraţii Tribunalului Constanţa au apreciat că Mircea Băsescu nu poate fi eliberat condiţionat deoarece, deşi a executat fracţiunea de pedeapsă stabilită de lege, ”această perioadă nu este suficientă pentru a se concluziona asupra perspectivelor de reintegrare socială”, se arăta în motivare.

În luna mai, fostul preşedinte Traian Băsescu declara că fratele său, Mircea Băsescu, se află la Penitenciarul Jilava, pentru că suferă de probleme grave de sănătate, deşi trebuia eliberat din septembrie anul trecut.

”Am fost duminică la Jilava. Fratele meu este acolo pentru că i-au introdus 5 stenturi. Nu mai putea merge. Nu îi mai circula sângele. El trebuia eliberat din septembrie, anul trecut”, spunea fostul preşedinte Traian Băsescu, la B1 TV.

Fratele lui Traian Băsescu a fost condamnat definitiv, în iunie 2016, de Curtea de Apel Constanţa, la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, pentru că ar fi primit 250.000 de euro pentru a interveni pe lângă magistraţi pentru soluţionarea unui proces care îl viza pe Sandu Anghel, cunsocut ca Bercea Mondialul.

Cele mai citite

Gabriela Firea promite aeroportul București Sud

Gabriela Firea, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei, promite că va construi aeroportul București Sud, în cazul în care va fi...

Rusia – Ucraina, ziua 816. Președintele Bulgariei, filo-rus, susține că Rusia nu poate fi învinsă

Președintele Bulgariei, Rumen Radev, cunoscut pentru opiniile sale favorabile Rusiei, a declarat că victoria Ucrainei în actualul război contra Rusiei este "imposibilă". Șeful statului bulgar...

Ministerul Finanţelor: Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice a scăzut uşor în martie 2024

Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în martie 2024, de 1.289.540, cu 425 mai puţine comparativ cu luna anterioară...
Ultima oră
Pe aceeași temă