20.3 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSpecialMiting la Chișinău, duminică. "Acum sau niciodată! Poporul Moldovei își ia țara...

Miting la Chișinău, duminică. “Acum sau niciodată! Poporul Moldovei își ia țara înapoi!”. Replica liderilor proruși: corturi pe carosabilul din fața Parlamentului!

Platforma civică "Demnitate și Adevăr" din Republica Moldova și-a chemat simpatizanții duminică, la ora 12.00, în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, la un miting de amploare împotriva corupției, pentru recuperarea banilor furați de oligarhi, pentru integrarea în Uniunea Europeană.  

Manifestul mitingului este: "Ne-au capturat țara, ne-au jefuit miliardele, ne-au îngropat viitorul! Acum sau niciodată poporul Moldovei își ia țara înapoi".

Mobilizarea este făcută pe rețelele de socializare. Platforma civică a organizat mai multe mitinguri de amploare. În 13 septembrie, anul acesta, zeci de mii de protestari au mărșăluit pe străzile Chișinăului cerând demisia președintelui Nicolae Timofti, a Guvernului, dar și pedepsirea celor implicați în furtul din sistemul bancar, "Furtul secolului". 

În  replică la acțiunile Platformei Civice, liderii proruși Igor Dondon și Renato Usatîi s-au instalat în corturi  amplasate  pe trotuare, în fața Parlamentului din Chișinău. După ce Platforma Civică Dreptate și Adevăr și-a anunțat mitingul de duminică pe rețelele de socializare, cei doi lideri proruși au trecut la "Planul B", cerându-le susținătorilor lor să ocupe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt. Corturile, care până acum stăteau pe trotuare au fost mutate la comandă pe carosabil, iar întreaga "operațiune" a fost asigurată de deputații PSRM care, beneficiind de imunitatea parlamentară, au făcut zid viu în fața forțelor de ordine, anunță unimedia.info.

Devalizarea băncilor din Republica Moldova

750 de milioane de dolari au dispărut in doar 3 zile din sistemul bancar al Republicii Moldova, în ceea ce a fost numit "Furtul secolului". 

In mai anul acesta, președintele Parlamentului de la Chișinău, Andrian Candu, a făcut public, pe blogul său, raportul societății americane de audit Kroll privind dosarul "Furtul Secolului", în care este acuzata disparitia din Republica Moldova a un miliard de dolari. 

In document era mentionat transferul catre firme offshore, prin intermediul unor SRL-uri necunoscute, a 750 de milioane de dolari, iar principalul nume in jurul caruia se invarteau tranzactiile era al omului de afaceri Ilan Shor.
 
In document mai apareau si numele unor actuali sau fosti demnitari moldoveni, precum fostul presedinte Petru Lucinschi sau fosti sefi ai vamilor si Aeroportului Chisinau, dar si numele unor cetateni rusi.
 
Toate transferurile suspecte ale unor sume uriase de bani s-au realizat sub ochii nepasatori ai Guvernului si Bancii Centrale a Moldovei. Un episod relatat in raport este extrem de relevant in acest sens: cand oficiali ai Bancii de Economii (una dintre bancile delapidate) au vrut sa puna la adapost documente esentiale, ei au apelat la o firma de transport despre care se stia ca e controlata de Ilan Shor. Oficialii respectivei firme au raportat dupa doar o zi furtul masinii care transporta documentele.
 
Astfel, numele omului de afaceri Ilan Shor si al grupului sau de firme este mentionat ca principal beneficiar al tranzactiilor dubioase efectuate la cele 3 banci care, potrivit raportului, ar fi controlate de Shor: Banca de Economii, Banca Sociala si Unibank, arata sursa citata.  
 
In total, in urma unor tranzactii foarte complexe intre cele 3 banci, cu implicarea unor firme afiliate grupului Shor, ale mai multor companii offshore inregistrate in Marea Britanie si Hong Kong, doar intre 24 si 26 noiembrie 2014, Banca Sociala a transferat catre 5 companii necunoscute din Moldova o suma de 13,5 miliarde de lei (circa 750 milioane de dolari n. red.).
 
Ulterior, aceste firme au transmis banii in conturile din Letonia ale unor companii offshore inregistrate in Marea Britanie si Hong Kong, transmite Unimedia.  
 
In raportul Kroll se mentiona ca in toata aceasta schema s-a actionat concertat si ca s-a urmarit doar beneficiul firmelor asociate de grupul Shor, in detrimentul celor trei banci. 
 
Lucru ce ar fi dus, intr-un final, la colapsul celor 3 institutii bancare. 
 
Cele mai citite

Gabriela Firea pregătește o concurență serioasă pentru Nicușor Dan în Alegerile Locale

Depunerea candidaturii reprezentantului PSD pentru functia de primar general al capitalei, in Bucuresti, 28 aprilie 2024. Inquam Photos / Octav Ganea

Benzina a ajuns mai scumpă decât motorina. Cât costă un litru de combustibil la pompă

În urmă cu doar câteva luni şoferii care alimentau cu motorină plăteau per litru cu 75 de bani în plus faţă de cei care...

Ministerul cercetării și digitalizării a publicat Ghidul solicitantului pentru Investiția 11 

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID) a publicat Ghidul solicitantului pentru Investiția 11 din Componenta 7 – Transformare Digitală a Planului Național de Redresare...
Ultima oră
Pe aceeași temă