13.4 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialMoment de mândrie pentru CS Farul Constanţa

Moment de mândrie pentru CS Farul Constanţa

La o zi după ce două atlete legitimate la CS Farul au prins TOP 10 pe 2013, alţi şase sportivi ai clubului au reuşit o performanţă extraordinară, deşi aşteptată. Corina Constantin, Bianca Becze, Andreea Bogati, Anca Surdu, Mircea Zamfir şi Marius Gavriloaie au fost nominalizaţi între cei mai buni zece gimnaşti şi gimnaste ale anului, cu menţiunea că primele patru sportive au fost chiar în această ordine şi primele în top.

Ierahia decisă de Federaţia Română de gimnastică nu este o surpriză mai ales că toţi cei şase sportivi constănţeni sunt campioni europeni în acest an, au luat cinci medalii la Jocurile Mondiale de la Cali, iar Becze, Constantin, Surdu şi Bogati au reuşit să ia aurul şi la Cupa Mondială care s-a desfăşurat în Bulgaria, la Sofia.

„Pentru noi nu este o surpriză şi este o mare mândrie să vedem sportivii de la CS Farul aşa bine clasaţi şi apreciaţi. Poate noi aveam o altă ierarhizare în minte, dar rezultatele i-au fost favorabile Corinei. Să nu uităm că acest grup de şase sportivi a adus nu mai puţin de zece medalii mondiale şi europene în acest an fără să mai contabilizăm pe cele şase de la Cupa Mondială.

Este un moment frumos, mai ales că vine la o zi distanţă după atletism, sport unde am avut o surpriză uriaşă prin clasarea pe locul 2, meritorie de altfel. Revenind la gimnastică, putem spune că rezultatul este dat de munca depusă de aceşti sportivi, şi nu doar de ei. Amintiţi-vă că la Campionatul European am mai obţinut cinci medalii şi prin juniori, iar asta nu poate însemna decât că avem o secţie plină de valori cu nişte antrenori dedicaţi şi la fel de talentaţi ca sportivii”, ne-a declarat Ilie Floroiu, preşedintele CS Farul.

De altfel, în afara secţiilor de gimnastică aerobică şi atletism, CS Farul se mai aşteaptă la un alt succes pe plan intern, la… navomodelism, sport unde titlurile europene şi mondiale au devenit o obişnuinţă pentru Constanţa.

Ierarhia

Corina Constantin, pe primul loc

Federaţia Română de Gimnastică  a premiat toate trei secţiile, la gimnastică artistică învingători fiind Larisa Iordache, liderul lotului feminin, şi Marius Berbecar.  La gimnastică aerobică, primul loc a revenit Corinei Constantin, pe locul secund s-a clasat Bianca Becze, urmată de Andreea Bogati (locul 3), Anca Surdu (4), Marius Petruşe (5), Diana Deac (6), Mircea Zamfir (7), Cristian Iordan (8), Marius Gavriloaie (9) şi Dacian Barna (10).

Cele mai citite

Rublev îl elimină pe Carlos Alcaraz de la Madrid după două ore de joc

Carlos Alcaraz, tenismanul spaniol care ocupă locul 3 în clasamentul mondial, a suferit o înfrângere în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1.000...

Prăpăd în rândul antreprenorilor. A crescut cu 40% numărul firmelor radiate

Un număr de 25.292 de firme au fost radiate la nivel naţional, în primele trei luni din 2024, cu 40,53% mai multe comparativ cu...

Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică vine cu o atenţionare pentru cei care fac cumpărături online

Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică emite o avertizare importantă pentru toți cei care fac cumpărături online, subliniind că infractorii cibernetici sunt activi în special...
Ultima oră
Pe aceeași temă