Anunțul retragerii lui Gabriel Oprea din politică prefigurează, cel mai probabil, desființarea UNPR ca partid politic. Parlamentarii partidului fug la PSD pentru a-și asigura supraviețuirea iar UNPR va sfârși prin a fi înghițit, fie de PSD, fie de PNL.
Chiar dacă UNPR nu va mai exista, merită stăruit asupra istoriei acestei formațiuni toxice, pentru că este semnificativă pentru politica românească. Ascensiunea lui Oprea a început în decembrie 2008, când a fost propus de PSD pentru Ministerul de Interne, în Guvernul PDL-PSD, condus de Emil Boc. În ianuarie 2009, după ce l-a numit pe Virgil Ardelean în fruntea DGIPI, fără a consulta partidul, PSD i-a retras sprijinul politic, iar Oprea și-a dat demisia din guvern. Oprea a reintrat în cărți în toamna lui 2009, când PSD a părăsit Guvernul Boc și o serie de parlamentari ai acestui partid nu au vrut să rămână în opoziție, alăturându-se grupului de „independenți” condus de Oprea. În timp ce racolau parlamentari de la PSD, Oprea, Iordănescu și Onțanu au fost înaintați în grad de președintele Traian Băsescu. Ulterior, cu sprijinul grupului de grupului de independenți, ajuns la 23 de parlamentari racolați de la alte partide, s-a instalat noul Guvern Boc. Chiar dacă nu este incriminată legal, abandonarea propriului electorat, prin traseism, este o formă de corupție politică. Oprea a devenit ministru al Apărării, deși era liderul unui partid care nu fusese votat la alegeri, botezat Uniunea Națională pentru Progresul României (UNPR). De altfel, Oprea a fost „reevaluat” de Traian Băsescu, deși anterior fostul președinte îl caracterizase drept „șeful mafiei personale” a lui Adrian Năstase.
Reevaluarea nu l-a oprit pe Oprea să treacă în barca USL, sprijinind, în mai 2012, instalarea Guvernului Ponta, dar și suspendarea președintelui Traian Băsescu. După decembrie 2012, Oprea a devenit vicepremier pentru siguranță națională, funcție inventată special pentru el, după ce, inițial, trebuiau să există doar doi vicepremieri – unul de la PSD și unul de la PNL. Ponta avea nevoie de Oprea pentru racolări de parlamentari, care să permită formarea unei majorități fără PNL, partid cu care social-democrații intraseră în conflict. Noul guvern fără PNL s-a instalat în 2014 și Oprea a devenit și ministru de Interne, păstrându-și calitatea de vicepremier. În vara lui 2015, carierea lui Oprea și, implicit, importanța UNPR atinseseră apogeul. Partidul său avea 63 de parlamentari (15 aleși pe listele USL, 48 racolați) iar Oprea a fost desemnat premier interimar de Ponta, plecat în Turcia să se opereze. În paralel, președintele Iohannis îi făcea curte pentru a schimba majoritatea parlamentară, existând inclusiv posibilitatea ca Oprea să fie numit premier.
Pentru ca Oprea să iasă din ecuație a fost nevoie de două scandaluri uriașe și de moartea unor oameni. Pe 21 octombrie 2015, pe timp de ploaie, Bogdan Cosmin Gigina, polițist ce făcea parte din coloana oficială ce îl escorta pe Oprea, a murit intr-un accident de circulație. Oprea a pierdut postul de vicepremier, după ce premierul Ponta a demisionat în urma scandalului legat de incendiul din Clubul Colectiv, în care a fost implicat Cristian Popescu Piedone, candidat UNPR la primăria sectorului 4. Acum Oprea este terminat politic, având două dosare penale (unul în cazul folosirii ilegale de coloane oficiale și altul pentru achiziționarea ilegală a unei mașini de către MAI).
Însă, obieciurile sale nu sunt abandonate. PSD a racolat deja, în ultimele luni, 24 de parlamentari de la UNPR, pentru a bloca orice șansă ca PNL să formeze o majoritate, în cazul în care ar fi fuzionat cu UNPR. Ascensiunea UNPR braț la braț cu Băsescu și, ulterior, Ponta, negocierile PNL-UNPR din ultima perioadă cât și racolările operate de PSD au fost posibile din cauza unei hibe legislative, : absența unei prevederi potrivit căreia parlamentarii care își schimbă partidul își pierd mandatul. Sigur, juriștii vor spune că trebuie modificată Constituția, dar o asemenea operațiune se putea realiza dacă ar fi existat intenția reală de asanare a corupției politice.
