15.5 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialMusulmanilor le este silă de noi. O perspectivă tabu asupra atacului terorist...

Musulmanilor le este silă de noi. O perspectivă tabu asupra atacului terorist de la Paris

Ar fi o greşeală imensă ca atacul sângeros împotriva jurnaliştilor de la săptămânalul francez de satiră Charlie Hebdo să fie pus doar pe seama unor terorişti demenţi, care doar întâmplător sunt musulmani şi tot întâmplător şi-au asortat rafalele de mitralieră cu strigătul de luptă "Allahu Akbar". Lumea musulmană dispreţuieşte profund Occidentul şi valorile lui şi pe acest fundament apar, natural, extremiştii dispuşi să ucidă cu sânge rece nişte caricaturişti. Care nu se pot apăra decât cu ascuţişul condeiului.

Pot să fiu de acord cu cei care spun că, în general, islamul este o religie paşnică. Asta nu înseamnă că este şi tolerantă. Nu orice musulman este automat un purtător de kalashnikov, dar asta nu înseamnă că occidentalii sunt priviţi cu simpatie. "Occidentalii sunt impuri". Am auzit de atâtea ori în ţări musulmane cuvintele astea, spuse în şoaptă, încât am ajuns să fiu convins că nu este vorba doar despre păreri izolate.

Am văzut cu ochii mei comunităţi islamice care îşi refuzau o viaţă mai bună pentru că nu voiau să intre în contact cu occidentalii şi "proastele lor obiceiuri". Într-un paradis tropical, cum este Arhipeleagul Zanzibar, sate întregi musulmane trăiesc într-o sărăcie lucie, în timp ce companiile de turism locale îşi aduc angajaţi, doar creştini, din Tanzania şi Kenya. Nu este vorba despre nici o discriminare, localnicii pur şi simplu nu vor să intre în contact cu turiştii occidentali. Nu le place cum se îmbracă străinii, nu înţeleg de ce femeile mzungu ("om alb", în limba swahili) umblă îmbrăcate lejer, vorbesc şi râd în gura mare, fumează şi beau în rând cu bărbaţii lor. Nu cunosc prea multe despre ţările din care vin occidentalii dar ştiu, pur şi simplu ştiu, că,  undeva în ceruri, cineva i-ar privi dezaprobator dacă ar trece peste linia invizibilă care-i desparte pe creştini de musulmani. Şcolile publice încearcă să îndrepte lucrurile, dar ce te faci cu ceilalţi, analfabeţii care nu mai au nici timpul, nici dispoziţia de-a încerca să fie altfel?…citeşte continuarea pe travelzoom.ro

Gabriel Bejan
Gabriel Bejanhttp://gabriel-bejan
Gabriel Bejan, sef departament Investigatii
Cele mai citite

Sub-ocuparea, noul șomaj

În 2023, aproape 100.000 de români erau „sub-ocupați". Intră în această categorie persoane disponibile să lucreze mai multe ore decât o cere locul de muncă...

Olympiakos Pireu și Fiorentina, cu un pas în finala Europa Conference League

Olympiakos Pireu și Fiorentina sunt favorite la calificarea în finala ediției din acest an a Europa Conference League, după ce s-au impus, joi seară,...

VIDEO. Laura Giurcanu s-a despărțit de fiul Andreei Esca. Influencerița s-a întors la fostul iubit

Viața sentimentală poate fi plină de surprize și răsturnări de situație, iar Laura Giurcanu pare să fi experimentat acest lucru într-o manieră cât se...
Ultima oră
Pe aceeași temă