13.6 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăSpecialMuzică și spiritualitate

Muzică și spiritualitate

Seda Bağcan, femeia despre care se spune că a împrumutat vocea îngerilor, va cânta  în curând și în România .

“Am pornit acest turneu pentru a le reaminti oamenilor că vom putea aduce pacea în lume numai dacă aducem pacea în sufletele noastre. Sunetele, muzica… sunt instrumente extraordinare pentru a construi un spațiu sacru al creației. Și, o dată ce atingi acel moment de liniște, va fi mereu ușor să ți-l reamintești”.  Spectacolul din România va avea loc pe data de 15 noiembrie, de la ora 19.00, la Auditorium Pallady Hall din București.

Seda Bağcan va fi acompaniată la pian de faimosul artist turc Dr. Õmer Ōnder, absolvent al Conservatorului de Stat din Turcia, dar și al Facultății de Medicină, domeniu în care s-a specializat și în cadrul unei rezidențe la Viena. Õmer Ōnder este o stea a televiziunii turce, cu peste 15 premii naționale și internaționale câștigate pentru excelență în media. Alături de acesta, la nai va cânta artistul turc Bilgin Canaz. Sunetul, care trebuie să fie la o calitate de excelență pentru acest gen de spectacol, va fi asigurat de tehnicieni turci care și-au testat măiestria atât în spectacole și festivaluri internaționale, cât și în ritualuri tradiționale, cu misterioșii derviși sau alți inițiați sufi contemporani.
Biletele pentru acest concert au fost puse în vânzare online, www.bilet.ro.
 
 

Cele mai citite

Mulțumesc-ul de pe panou zboară (NIc)ușor către coaliție

Ilustrație: Marian Avramescu Într-un final a devenit limpede pentru toți bucureștenii cui mulțumește primarul general al Capitalei, pe numeroasele panouri electorale de pe străzi. Mulțumirile...
Ultima oră
Pe aceeași temă