12.1 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialTehnologia viitorului: De la micromedici, la materialele care se vindecă singure

Tehnologia viitorului: De la micromedici, la materialele care se vindecă singure

De la crearea tranzistorului electronic, în anii '40, invențiile au devenit din ce în ce mai mici, astfel că un microcip modern poate conține până la cinci bilioane de tranzistori. Următorul pas îl reprezintă dezvoltarea nanotehnologiei, pentru a realiza dispozitive care se regenerează singure sau senzori care vor putea transmite orice informație instant, scrie The Independent.

Vă prezentăm câteva dintre cele mai interesante provocări ale științei moderne, în domeniul nanotehnologiei:

1. Doctorul din interiorul corpului

Tehnologia folosită în timpul exercițiilor de fitness ne permite să ne monitorizăm starea de sănătate prin simpla purtare a unor gadgeturi. Există chiar și un prototip de tatuaj electronic, care poate înregistra semnele vitale. Mergând mai departe, ne-am putea implanta sau injecta senzori minusculi, care ar putea aduna informaţii mult mai detaliate decât analizele medicale care se fac astăzi, cu incomparabil mai puţin deranj pentru pacient.

2. Senzorii care raportează totul

Aceşti senzori se bazează pe nou-inventatele nanomateriale, care sunt tot mai mai complecşi şi mai eficienţi. De exemplu, acești senzori ar putea fi imprimați pe role flexibile din plastic, la preţuri foarte mici. Astfel, s-ar putea plasa senzori aproape pe orice (poduri, avioane, chiar și centrale nucleare) şi s-ar putea urmări permanent dacă obiectul funcţionează corect.

3. Structuri care se vindecă singure

La scară nano, materialele capătă nişte proprietăţi uimitoare, precum respingerea apei sau autorepararea fisurilor. În viitor, nanotehnologia va genera materiale care „se vindecă” singure când se strică. De exemplu, dispersarea de nanoparticule printr-un material pentru aproape orice – de la avioane la microelectronice – ar putea împiedica fisurile mici să se mărească.

4. Transmiterea unor cantităţi mare de informaţii

Toţi aceşti senzori vor transmite o cantitate mult mai mare de informație decât am gestionat până acum. În consecinţă, este nevoie de o tehnologie care să proceseze informațiile culese de senzori – stick-uri de memorie care vor permite stocarea unor cantităţi uriaşe de date.

5. Producerea de energie

Cu ajutorul nanotehnologiei, au fost create baterii pentru maşinile electrice, care stochează mai multă energie. În viitor, nanomaterialele ar putea extrage energie direct din mediul înconjurător.

Cele mai citite

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...
Ultima oră
Pe aceeași temă