15.7 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialNe-aţi mai păcălit o dată, dar nu ne băgaţi în faliment |...

Ne-aţi mai păcălit o dată, dar nu ne băgaţi în faliment | OPINIE

Principala senzaţie ce rămâne după numeroasele discuţii pe seama variantei pesediste a legii salarizării unitare este că Guvernul se afundă tot mai mult în groapa pe care i-o sapă zilnic orgoliul nemăsurat al lui Liviu Dragnea, cel care vrea să pozeze în faţa propriului electorat ca singurul politician care îşi respectă promi­siunile electorale.

Nu mai contează că promisiunile au fost aberante, analiştii avertizând încă din campania electorală că programul de guvernare al PSD va pune în pericol economia, nu mai contea­ză că singura miză a preşedintelui social-democrat a fost dorinţa de a câştiga alegerile parlamentare cu orice preţ şi nicidecum binele public.

Important pentru Liviu Dragnea acum este să ne lase senzaţia că se ţine de cuvânt. Paradoxal este faptul că, pentru prima dată în cele trei decenii de politică dâmbovi­ţeană postdecembristă, jurnalişti, experţi şi chiar oameni simpli speră exact pe dos, anume ca nebuniile propuse de guvernul PSD să nu fie totuşi puse în practică. Lăsaţi aşa – ne vine să strigăm –, ne-aţi mai păcălit o dată, asta e, dar nu ne băgaţi şi în faliment.

Problemele au apărut încă de la anunţarea legii salarizării unitare, care ar trebui să verse raiul peste bugetari. A şocat iniţial anunţul făcut de ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, că salariile de până în 4.000 de lei se vor dubla. Acţiunea ar fi creat nişte inegalităţi sociale nu doar între stat şi privat, dar chiar şi între bugetarii de diverse categorii.

A apărut apoi uimitorul zvon că pensiile private acumulate de români, circa 7,26 miliarde euro până acum, ar putea fi naţionalizate pentru a acoperi deficitul uriaş ce s-ar crea prin aplicarea neverosimilelor majorări de venituri. După ce informaţia a apărut public, semnalul de alarmă fiind amplificat de fondul de pensii NN, Guvernul a ieşit cu o dezminţire puţin credibilă, prim-ministrul, ministrul de Finanţe şi Liviu Dragnea negând cam cu zâmbetul pe buze, asemenea unui copil obraznic care a fost prins o dată. Amendarea rapidă cu consistenta sumă de 750.000 de lei a fondului de pensii de către slugarnicul Mişu Negriţoiu de la ASF are menirea să ne transmită că asemenea „ieşiri din front“ nu mai trebuie să se repete. Ai comentat în front, te-am ars.

Iar ultimele gogoriţe sunt impozitul global pe gospodărie, în condiţiile în care nu e prea clar ce înseamnă pentru stat o gospodărie, şi angajarea pe spatele bugetului public a nu mai puţin de 35.000 de consultanţi fiscali, ce ar urma să fie plătiţi cu circa 10.000 de lei. Lunar sau anual, nu e prea clar. Menirea acestor consultanţi ar fi, printre altele, reducerea cozilor de la ANAF, a spus ministrul Finanțelor. În epoca în care totul devine electronic, guvernul PSD aruncă milioane de euro nu pe digitalizare, ci pe angajarea unor oameni care să stea la coadă pentru noi. Viitorul sună bine. 

Şansa noastră este ca toate aceste discuţii să rămână doar o furtună mediatică şi atât. Iar această probabilitate e tot mai mare. Economia nu poate contribui la megalomania electorală a lui Liviu Dragnea. Preşedintele Fiscului a anunţat ieri o scădere cu 1,2 miliarde lei a sumelor colectate de ANAF din taxe şi impozite în primul trimestru din 2017.

Prin urmare, cel mai probabil, PSD va închide toată nebunia actuală într-o lamentare penibilă, pe care preşedintele său a conturat-o deja: „Există un plan pentru a decredibiliza Guvernul nostru (…), pentru a forța Comisia Europeană să declanșeze o procedură de deficit excesiv pe prognoză“, s-a plâns Dragnea la Antena 3. Altfel spus, noi vrem, dragi bugetari, dar forţele răului din univers şi din Europa nu ne lasă.     


Urmăreşte-l pe jurnalistul Răzvan Chiruţă şi pe reţelele sociale

Facebook

Twitter

Cele mai citite

26 de avioane de război și 5 nave chineze, detectate în jurul Taiwanului

Ministerul Apărării din Taiwan a anunţat vineri că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de...

Incredibil! Alexandru Rafila a semnat, pe furiș, Strategia de Cooperare 2024-2030 a României cu OMS

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a semnat recent, pe ascuns, un document extrem de important, în numele României, fără să existe transparență publică, dar...

Germania susține că a fost victima unui atac cibernetic rusesc. Berlinul avertizează că vor exista consecințe

Berlinul a acuzat vineri hackeri ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic intolerabil împotriva membrilor Partidului Social-Democrat german şi a avertizat că vor...
Ultima oră
Pe aceeași temă