16.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialNepal. La 8 zile după cutremur, trei oameni au fost găsiți în...

Nepal. La 8 zile după cutremur, trei oameni au fost găsiți în viață

Două femei și un bărbat au fost găsiți în viață în nord-estul Nepalului, la opt zile de la cutremurul cu magnitudinea de 7,8 care s-a produs în această țară, potrivit anunțului unui ofițer de poliție nepalez, relatează DPA, citată de Mediafax.

'Kanchan Khatri, Gyan Kumari Khatri și Dhan Kumari Khatri au fost salvați de forțele de securitate în orașul Kerabari din zona Syauli', a declarat Ram Bahadur Nepali, ofițer de poliție în districtul Sindhupalchowk din nord-estul Nepalului, potrivit DPA.

Doi dintre cei salvați se aflau sub dărâmăturile unei case de pământ, iar cea de-a treia persoană a fost scoasă de sub o grămadă de pământ formată în urma unei alunecări de teren.

Cele trei persoane au fost duse la spitalul central al districtului.

Centrul național nepalez pentru situații de urgență a anunțat duminică că numărul victimelor în urma puternicului seism survenit la 25 aprilie în Nepal este, potrivit unui bilanț provizoriu, de 7.040 de morți și peste 14.000 de răniți.

Ministrul de finanțe Ram Sharan Mahat a declarat duminică că bilanțul cutremurului va fi mult mai mare decât se anunțase anterior, fiind foarte multe sate la care nu s-a putut ajunge deocamdată, dar în acele zone se cunoaște faptul că toate casele au fost distruse, potrivit AFP.

 

Cele mai citite

Piedone, Firea, Nicușor și Burduja vor în primărie; primăria ar putea intra în Șoșoacă

IlustrațieȘ Marian Avramescu Nicușor Dan, Gabriela Firea, Cristian Popescu – Piedone, Sebastian Burduja și teoreticul candidat al Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) visează să...

Procurorul Daniel Horodniceanu a câștigat procesul cu Poliția Română, deși circula cu 170 km/h

Judecătorii au decis să îi dea câștig de cauză lui Daniel Horodniceanu, vicepreședinte al Consiliului Superior al Magistratorii (CSM), chiar dacă a fost prins...

ONU a estimat la 30-40 de miliarde de dolari cheltuielile pentru reconstrucţia Fâşiei Gaza

Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a estimat joi la 30-40 de miliarde de dolari costurile pentru reconstrucţia Fâşiei Gaza, distrusă după aproape şapte luni de...
Ultima oră
Pe aceeași temă