15.7 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialNEWS ALERT. Distrigaz Sud a ajuns la o înţelegere cu Elcen pentru...

NEWS ALERT. Distrigaz Sud a ajuns la o înţelegere cu Elcen pentru plata datoriilor

Distrigaz Sud, distribuitor de gaze naturale controlat de grupul francez Engie, a ajuns la o înţelegere cu Elcen pentru plata eşalonată a datoriilor restante şi va ridica poprirea pe conturile companiei de stat, acordul eliminând, pe moment, riscul unor întreruperi în alimentarea cu apă caldă a Capitalei, a anunţat vineri seară Ministerul Energiei, potrivit news.ro.

Distrigaz Sud Reţele a pus joi poprire pe toate conturile Elcen, poprirea fiind extinsă şi la clienţii companiei de stat, inclusiv RADET, a anunţat compania Elcen, care susţine că, din această cauză, ar putea fi obligată să oprească producţia de energie electrică şi termică începând de sâmbătă. Poprirea a fost instituită de către Distrigaz Sud Reţele pentru datorii neachitate în valoare de 11,67 milioane lei, reprezentând dobânzi de întârziere la plată a serviciilor de distribuţie a gazelor.

"Reprezentanţii Elcen şi Distrigaz au ajuns la o înţelegere de principiu privind eşalonarea, până la sfârşitul acestui an, a sumei de 11,7 milioane de lei, reprezentând penalităţi de întârziere aferente unor facturi din anii precedenţi, conform titlului executoriu obţinut de Distrigaz împotriva Elcen", a precizat ministerul.

Ca urmare a înţelegerii, Distrigaz Sud va ridica poprirea instituită asupra conturilor Elcen, însă doar cu condiţia respectării de către Elcen a obligaţiilor asumate în protocolul semnat cu distribuitorul de gaze. "În măsura în care RADET îşi va respecta obligaţia de a întocmi luni ordinul de plată pentru achitarea subvenţiei scadente, se va putea vira către Romgaz contravaloarea gazelor livrate şi astfel, cel puţin pentru moment, nu vor fi probleme în alimentarea cu apă caldă", a precizat Ministerul Energiei, care are în subordine compania Elcen.

Datoria principală asupra căreia au fost calculate aceste penalităţi de întârziere a fost achitată după data scadentă de către Elcen, care motivează situaţia prin neplata de către RADET a obligaţiilor către Electrocentrale Bucureşti. În total, RADET are datorii de peste 3,6 miliarde de lei către Elcen.

Marţi, Distrigaz Sud Reţele a decis limitarea furnizării de gaze naturale către Elcen pentru a nu afecta alimentarea cu apă caldă a locuitorilor din Bucureşti racordaţi la sistemul centralizat de furnizare a apei calde şi agentului termic. Măsura, susţine compania, vizează locul de consum CTE Vest Cogenerare şi a fost luată după ce au fost parcurse toate etapele de mediere în vederea eşalonării debitelor. 

În cele şase sectoare ale Capitalei sunt 1,23 milioane de clienţi branşaţi la sistemul centralizat de termoficare, în 566.000 de apartamente. Elcen se află sub autoritatea Ministerului Energiei şi produce şi distribuie energie termică şi energie electrică. Este cel mai mare producător de energie termică din România. Asigură 40% din producţia la nivelul ţării şi 90% din producţia din Bucureşti.

 

Cele mai citite

Bogdan Lobonț, înaintea partidei cu CFR Cluj: “Avem din nou posibilitatea să arătăm ceea ce putem în momentul de faţă”

În cadrul unei conferințe de presă desfășurate vineri, antrenorul echipei de fotbal FC Rapid București, Bogdan Lobonț, a împărtășit gândurile sale înaintea meciului cu...

Olympiakos Pireu și Fiorentina, cu un pas în finala Europa Conference League

Olympiakos Pireu și Fiorentina sunt favorite la calificarea în finala ediției din acest an a Europa Conference League, după ce s-au impus, joi seară,...

Europa League: Leverkusen, aproape de finală. Remiză în meciul dintre Marseille și Atalanta

Noua campioană a Germaniei Bayer Leverkusen este cu un pas în finala Europa League, după ce a învins-o în deplasare pe AS Roma cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă