16.7 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăSpecialNicușor Constantinescu, trei noi dosare la DNA Constanța, pentru abuz în serviciu

Nicușor Constantinescu, trei noi dosare la DNA Constanța, pentru abuz în serviciu

Nicușor Constantinescu, fostul președinte al Consiliului Județean Constanța, a fost citat, miercuri dimineață, la DNA Constanța. El este urmărit penal în trei noi dosare, pentru abuz în serviciu, a declarat avocatul său. 

”A fost citat în trei noi dosare aflate pe rolul DNA Constanța. S-a adus la cunoștință calitatea de suspect. S-a dispus începerea urmării penale. S-a dispus începerea urmării penale. S-a dispus administrarea unora dintre probe într-unul dintre dosare, respectiv o expertiză contabilă. Pentru moment, suntem în situația în care am luat la cunoștință de învinuirile din cele trei dosare și o să solicităm procurorului de caz consultarea dosarului pentru a putea să formulăm declarații și bineînțeles probele. În esență, este vorba despre chestiuni ce derivă din sesizări ale Curții de Conturi. Este vorba despre presupuse fapte de auz în serviciu constând în aceea că s-ar fi plătit sume în mod nelegal de către Consiliul Județean Constanța către Regia Județeană Autonomă de Drumuri și Poduri Constanța (n.r. instituție subordonată CJC) în vederea realizării unui program de drumuri în județul Constanța și acordării unei subvenții”, a declarat avocatul lui Nicușor Constantinescu, Marius Mocanu. Acesta spune că acuzațiile sunt fie că lucrările s-au efectuat corespunzător, fie că nu s-au realizat deloc, fie că nu există documente jsutificative din punct de vedere legal,

Faptele vizate au avut loc între anii 2010 și 2013. Două dintre dosare sunt legate de RAJDP, iar unul este legat de achiziția și plata unor servicii de publicitate către societatea Combat Press. Prejudiciul este de ordinul zecilor de milioane de lei, spune avocatul.

Nicușor Constantinescu nu a declarat nimic în fața procurorilor, dar avocatul spune că o va face după studierea dosarelor.

Acesta se află în prezent în închisoare.

Cele mai citite

Anunț făcut de ministrul Educației. Cum își pot echivala unii elevi examenul de bacalaureat

Conform declarației ministrului Educației, Ligia Deca, elevii care au obținut premii individuale la concursurile sau olimpiadele școlare internaționale recunoscute de Ministerul Educației vor putea...

SUA e gata să sancționeze o unitate a forțelor de apărare Israeliene pentru încălcarea drepturilor omului în Cisiordania

O unitate a forțelor de apărare Israeliene se confruntă cu sancțiunile SUA pentru tratamentul acordat palestinienilor din Cisiordania ocupată, chiar dacă Congresul a votat...

Benzina a ajuns mai scumpă decât motorina. Cât costă un litru de combustibil la pompă

În urmă cu doar câteva luni şoferii care alimentau cu motorină plăteau per litru cu 75 de bani în plus faţă de cei care...
Ultima oră
Pe aceeași temă