21.6 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialDanemarca: Nivelul de alertă, ridicat, după atentatele din Paris

Danemarca: Nivelul de alertă, ridicat, după atentatele din Paris

Poliția din Danemarca a ridicat, miercuri, nivelul de alertă pentru riscuri teroriste, ca urmare a atentatelor din Paris, relatează AFP, citat de Agerpres.

Într-un comunicat se transmite că  nivelul de alertă internă a fost ridicat la a doua cea mai ridicată treaptă şi din cauza “situaţiei incerte dintr-un număr de țări europene”, dar au menționat faptul că serviciile de securitate (PET) ‘nu au schimbat evaluarea amenințării teroriste împotriva Danemarcei, percepute ca fiind gravă’. 

Citeşte şi: Hanovra, ținta unei tentative de atentat similar cu cel din Paris. Stadionul și sala de concerte, evacuate de urgență

Cetățenii ar urma să nu perceapă diferența în viața de zi cu zi după ridicarea nivelului de alertă, potrivit poliției. 

Danemarca a fost și ea lovită în februarie de atacurile unui jihadist danez de origine palestiniană, care a ucis un regizor la o dezbatere privind libertatea de expresie și un evreu aflat în fața sinagogii din Copenhaga. 

Miercuri, un terminal de la aeroportul din Copenhaga a fost evacuat, ca urmare a unei alerte cu bombă.

Citeşte şi: Terminal al aeroportului din Copenhaga a fost evacuat din cauza unui bagaj suspect

La cinci zile după atentatele de la Paris, care s-au soldat cu 129 de morți, poliția franceză a lansat miercuri o amplă operațiune antitero la Saint-Denis, într-o suburbie a Parisului, vizându-l pe belgianul Abdelhamid Abaaoud, presupusul organizator al atacurilor de la 13 noiembrie. Șapte persoane au fost reținute și două și-au pierdut viața. 

 

 

Cele mai citite

Universitatea Craiova – „U” Cluj, în finala barajului pentru Conference League. „Șepcile Roșii” au învins Oțelul

Ultima echipă care va reprezenta România în cupele europene se va decide dintre Universitatea Cluj și Universitatea Craiova, după ce formația antrenată de Ioan...

Universitatea Craiova – „U” Cluj, în finala barajului pentru Conference League. „Șepcile Roșii” au învins Oțelul

Ultima echipă care va reprezenta România în cupele europene se va decide dintre Universitatea Cluj și Universitatea Craiova, după ce formația antrenată de Ioan...

Gabriela Firea promite aeroportul București Sud

Gabriela Firea, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei, promite că va construi aeroportul București Sud, în cazul în care va fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă