13.4 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialNo Frost. No problems. Gorenje, îmbinarea perfectă dintre eficienţă şi design unic

No Frost. No problems. Gorenje, îmbinarea perfectă dintre eficienţă şi design unic

Gorenje a lansat cea mai nouă tehnologie în materie de aparatură frigorifică: NOFROST PLUS. Ani de cercetare au fost dedicaţi pentru a obţine armonia dintre frumuseţea şi eficienţa produselor menite să susţină stilul dinamic al consumatorilor din lumea întreagă. Dintotdeauna, Gorenje a urmărit să simplifice viaţa consumatorilor săi prin produse revoluţionare, al căror design rafinat le asigură supremaţia în orice cămin.

Gorenje a anticipat schimbările din stilul de viaţă al consumatorilor moderni, încercând să le ofere mai mult timp liber pentru ei, pentru pasiunile lor, . Aceasta este raţiunea care a dus la naşterea tehnologiei NoFrost Plus. Aparatele frigorifice concepute cu această tehnologie nouă sunt încă o mărturie a procesului demarat în 1950, prin care Gorenje, folosind nenumărate mijloace inovatoare a condus la simplificarea şi îmbunătaţirea vieţii consumatorilor săi.

Pentru că sunt esenţiale şi de nelipsit din orice cămin, aparatele frigorifice au beneficiat de întreaga atenţie Gorenje, inteligenţa tehnologiei NoFrost Plus oferind, în sfârşit, soluţia la problemele cu care ne confruntăm atunci când deschidem frigiderul.Circulaţia aerului rece este îmbunătăţită, împiedicându-se astfel umezeala din frigider şi acumularea de gheaţă atât în interior, cât şi pe produsele congelate.

Toţi ne dorim ca alimentele din frigider să rămână proaspete cât mai mult timp, păstrându-şi astfel savoarea şi vitaminele, tocmai de aceea, NoFrost Plus de la Gorenje ne păstrează toate compartimentele din frigider curate. Fără gheaţă în congelator, alimentele nu se vor mai lipi unele de celelalte, iar noi ne vom bucura de mai mult spaţiu de depozitare. Serile de vară vor fi mult mai lungi în compania celor dragi când nu mai ai nici o grijă legată de curăţarea sau decongelarea aparatului frigorific.

Inovaţie, tehnologie revoluţionară, consum redus de energie, mai multă prospeţime şi mai mult timp liber, pe toate acestea mizează Gorenje prin tehnologia NoFrostPlus pusă la dispoziţia consumatorilor săi printr-un design unic al noilor aparate frigorifice.

Totul este mai uşor atunci când te bazezi pe alimente savuroase şi când simţi prospetimea de la prima atingere. Legumele pentru salată, fructele, brânzeturile, întregul meniu de vară este proaspăt mai mult timp datorită noii tehnologii NoFrost Plus.  Adio şi steluţe de gheaţă de pe îngheţată. Desertul tău preferat poate fi savurat de-acum înainte imediat ce l-ai scos din congelator.

 

Cele mai citite

Clienții români ai armatei private a Lukoil

Rușii de la Lukoil desfășoară în România o ”armată privată” mascată sub forma unei companii de protecție și pază, Traun Guard HMS, fostă...

Tragedie în Hunedoara! Un bărbat a murit după ce a fost împușcat accidental la o partidă de vânătoare

Un bărbat de 44 de ani a decedat după ce a fost împuşcat accidental în zona pieptului, în timpul unei partide de vânătoare desfăşurată...

Turcia nu va relua schimburile comerciale cu Israelul

Turcia a declarat că nu va relua schimburile comerciale cu Israelul, în valoare de 7 miliarde de dolari pe an, până când nu se...
Ultima oră
Pe aceeași temă