18.8 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSpecialNorvegia ar putea trimite trupe în Siria

Norvegia ar putea trimite trupe în Siria

Norvegia ar putea trimite trupe în Siria, inclusiv forţe speciale, a anunţat miercuri guvernul norvegian, după ce parlamentul de la Oslo a aprobat această iniţiativă, relatează Reuters, potrivit Agerpres. Autorităţile norvegiene intenţionează să trimită circa 60 de militari în Iordania vara aceasta pentru a antrena şi sprijini combatanţi sirieni care luptă împotriva organizaţiei jihadiste Stat Islamic. 

Guvernul a anunţat în luna mai că se va consulta cu parlamentul în cazul în care va exista o modificare a condiţiilor pentru trimiterea trupelor norvegiene pe teritoriul Siriei. Miercuri, parlamentul şi-a dat acordul pentru desfăşurarea de forţe în Siria. 

"Forţele locale (care se opun SI) fac mai multe progrese decât ne-am fi aşteptat. Prin urmare, este necesar să existe pe ordinea de zi prevederea ca forţele de coaliţie să poată instrui, consilia şi oferi sprijin operaţional forţelor siriene în lupta lor împotriva SI", a declarat ministrul apărării, Ine Eriksen Soereide, într-un comunicat. Norvegia a trimis de asemenea 120 de soldaţi în nordul Irakului pentru a instrui forţele irakiene şi kurde în lupta împotriva Statului Islamic.

Cele mai citite

Sfaturi și Recomandări pentru Părinți

În fiecare an, cercetările în domeniul nutriției infantile aduc noi descoperiri și înțelegeri, contribuind la îmbunătățirea alimentației pentru bebeluși și copii mici. O...

Ce poți face în cea mai lungă vacanță școlară?

În perioada de dinaintea celei mai lungi vacanțe școlare din ultimele Sărbători de Paști, părinții au luat cu asalt agențiile de turism pentru a-i...
Ultima oră
Pe aceeași temă