31 C
București
luni, 3 iunie 2024
AcasăSpecialNouă persoane au fost rănite după ce un autocar cu 46 de...

Nouă persoane au fost rănite după ce un autocar cu 46 de persoane s-a răsturnat pe DN1

Un autocar în care se aflau 46 de pasageri s-a răsturnat, sâmbătă dimineaţă, pe DN1, în judeţul Braşov, la ieşirea din Codlea, în urma accidentului nouă persoane fiind rănite şi transportate la spital, scrie Mediafax.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov, comisar-şef Liviu Naghi, accidentul s-a produs pe DN1, la kilometrul 187, la ieşirea din localitatea Codlea spre Făgăraş, după ce şoferul unui
autocar, un braşovean de 54 de ani, nu a păstrat distanţa corespunzătoare faţă de o căruţă din faţa sa şi a acroşat-o uşor.

"După ce a acroşat uşor căruţa, şoferul autocarului a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat în afara carosabilului, pe câmp, fără să fie blocată circulaţia“, a spus Naghi.

În urma accidentului, nouă din cele 46 de persoane aflate în autocar au fost rănite uşor şi transportate la Spitalul Judeţean Braşov cu mai multe ambulanţe.

"S-a intervenit cu două echipaje de descarcerare, patru SMURD şi şase ambulanţe. Unii dintre pasageri au ieşit singuri din autocarul răsturnat, iar pe alţii a fost nevoie să îi scoatem noi, deoarece spaţiul era foarte
îngust. Au fost nouă persoane rănite uşor, toate conştiente. Două dintre ele au suferit şi fracturi la membre, iar restul doar excoriaţii şi contuzii. Printre răniţi nu se aflau copii“, a afirmat, la rândul său, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov, Ciprian Sfreja.

Cei 46 de pasageri din autocar sunt localnici din Codlea şi mergeau în pelerinaj la Mănăstirea Prislop din judeţul Hunedoara. Ceilalţi 37 de pasageri care nu au fost răniţi au fost preluaţi de un alt autocar, care i-a dus la destinaţie.

 

Cele mai citite

Ciolacu: “Se face o analiză foarte clară cu producătorii din România pentru produsele de bază”

Premierul Marcel Ciolacu a declarat luni că Guvernul face o analiză cu privire la preţurile produselor de bază ale producătorilor din România. "În momentul...

Aplicarea convenției privind prevenirea și pedepsirea crimei de genocid în Fâșia Gaza (Africa de Sud vs Israel)

Pe 31 mai 2024, Statul Palestina a depus la Registratură o cerere pentru permisiunea de a interveni și o declarație de intervenție în cazul...

DiscoverEU. CE distribuie peste 1.400 de permise de călătorie tinerilor români

Ultima rundă a programului DiscoverEU, anunțată de Comisia Europeană luni, va oferi un total de 35.511 de permise de călătorie tinerilor din Europa, din...
Ultima oră
Pe aceeași temă