14 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialNoul ministru al Sănătăţii, susţinut de mai multe organizaţii profesionale din sistemul...

Noul ministru al Sănătăţii, susţinut de mai multe organizaţii profesionale din sistemul medical

Alianţa Medicilor pentru Modernizarea Sistemului Medical, Federaţia Sindicală Hipocrat şi Sindicatul Promedica susţin măsurile anunţate de ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu – se arată într-un comunicat de presă comun al celor trei organizaţii. 

Cea mai importantă luare de poziţie este “Nu trebuie să mai minţim!”. Noi, medicii, și cred că și pacienții, nu dorim să mai fim minţiţi. Nu suntem copii, pentru a fi protejaţi prin ascunderea adevărurilor incomode. Ba dimpotrivă, dorim să le cunoaștem, pentru a putea decide pentru noi și pentru pacienții noștri. La fel de important este mesajul referitor la transparenţă. Tradiţional, Ministerul Sănătății, dar și toate instituţiile din sistem, aici incluzând spitalele, au dus, pe lângă o politică a struţului o politică a opacităţii. Niciodată nu au fost clare obiectivele, strategia, politicile, investiţiile, nici la nivel macro, nici la nivel micro. Sistemul, în mare sau în mic, replică o cutie neagră în care știm mai mult sau mai puțin ce se investeşte, putem vedea rezultatele, dar niciodată ce se întâmplă în interior. E un obiectiv ambiţios care odată îndeplinit, poate duce la îmbunătăţiri radicale în sistem. Politica medicamentului, politica de investiţii, politica de prevenire a infecţiilor nosocomiale, sunt obiective de bun simţ și rezolvă probleme acute ale sistemului, pe care deja nici nu le mai băgăm în seamă. Trăim de așa de mult timp într-un sistem anormal încât ne-am pierdut, mulți dintre noi, reperele normalităţii. În această ordine de idei, domnul ministru dă dovadă de normalitate. Sperăm că acest suflu de normalitate să genereze schimbarea în bine, pe care ne-o dorim cu toţii, susţine dr. Bogdan Tănase, preşedintele Alianţei Medicilor pentru Modernizarea Sistemului Medical.

"Constuirea celor 3 spitale este o promisiune a guvernelor anterioare şi sper să demareze cât mai curând. Este o dovadă de continuitate în ceea ce priveşte păstrarea şi continuarea proiectelor de dezvoltare a sistemului medical. Nou, şi lăudabil de altfel, este faptul că susţine combaterea fraudării sistemului, prevenirea şi combaterea infecţiilor intraspitaliceşti. În ceea ce priveşte introducerea medicamentelor ieftine, cred că ajută pacienţii cu venituri mici şi pentru care acestea sunt eficiente. Totuşi, nu trebuie să omitem sau să uităm de faptul că medicamentelor trebuie administrate în conformitate cu antibiograma. Domnul ministru îşi propune puţin, dar lucruri de bun simţ şi realizabile în timpul scurt pe care îl are la dispoziţie. Nimic însă despre reformarea sistemului, despre importanţa corpului medical, despre stoparea migraţiei medicilor şi eliminarea deficitului de personal în vederea creşterii calităţii actului medical. Pot spune însă că trebuie sustinut. Se vede că este un om. să zicem, de calitate, şi îl voi susţine, declară Ion Cotojman, preşedintele Federaţiei Sindicale Hipocrat.

În acelaşi timp, formaţiunile îşi arată disponibilitatea la dialog şi la o cooperare benefică pentru rezolvarea problemelor din sistemul sanitar.

Ministerul Sănătăţii are începând de joi un nou purtător de cuvânt, în persoana lui Laurențiu Colintineanu, un jurnalist cu experienţă de 13 ani în presă, care a lucrat la HotNews, RFI şi EurActiv.

 

Elena Marinescu
Elena Marinescuhttp://elena-marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Un loc de parcare din Amsterdam a fost scos la vânzare cu 500.000 de EURO

Pare incredibil, dar în orașul Amsterdam, celebrul pentru frumusețea sa și pentru stilul său de viață vibrant, un loc de parcare poate ajunge să...

Înțelepciunea din Sinai: Moștenirea Creștină a Mănăstirii Sfânta Ecaterina

În sălbăticia îndepărtată și stâncoasă a Peninsulei Sinai din Egipt se află o țară cu o importanță istorică și spirituală imensă pentru cele trei...

Divina Revelație: Cele Zece Porunci de pe Muntele Sinai

Cele Zece Porunci, o listă de precepte religioase care, conform mai multor pasaje din Exod și Deuteronom, au fost revelate divin lui Moise pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă