11.5 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSpecialNU finanțării publice a campaniilor electorale!

NU finanțării publice a campaniilor electorale!

De ce ar trebui eu, ca plătitor de impozite, să subvenționez implicit partide pe care nu le doresc la putere, ba chiar aș dori să nu existe?

Cum ar trebui să fie finanțarea campaniilor elec­torale? Din fonduri publice sau private? Iar dacă sunt private, oare ar trebui ca ele să fie limitate, așa cum prevede legea actuală (adoptată în 2006), sau nelimitate, așa cum se întâmplă în Statele Uni­te, de exemplu? Comisia parlamentară de Cod elec­toral, preluând un model polonez, ni se spune, a adoptat recent în unanimitate principiul finanțării exclusiv de la buget a campaniilor. Argumentul a fost că numai așa se va evita corupția și banii ne­gri donați de partide. Nu ne impresionează această grăbită unanimitate, așa că ne vom întreba dacă soluția adoptată este rezonabilă.

În actuala lege, nu se pot depăși anumite plafoane în donațiile private făcute partidelor. De ase­me­nea, partidele dispun de anumite subvenții anuale de la buget, calculate după un anumit algoritm. Orice sumă – legal donată – care depășește pla­fo­nul (calculat în baza salariului minim pe eco­no­mie) este confiscată. Costul real al campaniilor elec­torale depășește însă cu mult acest plafon și de aceea partidele sunt tentate să primească do­na­ții neînregistrate și nedeclarate (bani duși cu ser­vieta), care, evident, au destule șanse să fie mur­dari. În felul acesta, partidele procură fonduri su­ficiente, iar oamenii de afaceri vor spăla diverse su­me, obținând pe deasupra promisiuni de la oa­me­nii politici. Cazul Udrea, investigat acum de DNA, este o bună dovadă a acestui mecanism pe­riculos. Or, tocmai existența unui plafon legal es­te ceea ce creează tentația încălcării legii din par­tea partidelor. Cu ce se vor schimba lucrurile atunci, dacă finanțarea campaniilor va fi trans­ferată asupra bugetului? Cu nimic, afară doar că sar­cina financiară va cădea asupra tuturor plă­ti­torilor de impozite. Campaniile vor rămâne la fel de scumpe în realitate, iar ingineriile financiare prin care se vor transfera bani nedeclarați dinspre oa­menii de afaceri către partide și candidați vor înflori cel puțin la fel de bine ca și acum. Orice de­calaj major între oferta legală de fonduri și cererea reală va tinde să fie redus în mod ilegal. Dar fi­nan­țarea de la buget are și alte cusururi.

Citiți continuarea comentariului în Revista 22.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă