18.7 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialArta românească, între identitate și geopolitică

Arta românească, între identitate și geopolitică

Pavilionul de artă București – Art Safari, ce se va desfășura în perioada 19 mai-18 iunie, reintroduce în circuitul urban spații uitate. 

Anul acesta este rândul Galeriilor Kretzulescu, construite după planurile arhitectului interbelic George M. Cantacuzino. Expoziția centrală a pavilionului, intitulată “Notes on a Landscape”, curatoriată de Wim Waelput, director și curator fondator al platformei de artă contemporană Ghent, va surprinde arta românească dintr-o perspectivă transistorică prin lucrări de la începutul modernismului până în contemporaneitate. 

Expoziția propune o explorare de actualitate a preocupărilor artistice reprezentative pentru arta românească, punând accent pe factorii identitari și geopolitici. Cea de-a doua expoziție din cadrul pavilionului este una dedicată centenarului Ștefan Luchian, serbat anul acesta la Art Safari. Expoziția “Centenar Luchian/Luchian și independenții” va cuprinde opere ale artistului din peste 20 de instituții muzeale, dar și din colecții private românești. Cea mai importantă expoziție din ultimii 50 de ani va oferi o privire de ansamblu asupra creației lui Luchian, făcând referire și la gruparea de secesiune artistică ce s-a conturat în jurul personalității sale, la sfârșitul secolului al XIX-lea. Anul acesta, la “Pavilionul galeriilor de artă” sunt invitate să expună galeriile de artă din România și din străinătate, timp de cinci săptămâni, astfel că vor exista noi expoziții, în fiecare săptămână, deschise pentru public de joi până duminică. 

 

Programe interactive pentru copii și tineri 

 

Pe lângă expozițiile de artă, în cadrul Art Safari va exista și o importantă componentă educațională, formată din programele Art Safari Kids, Art Safari Dialogue, Talk Non–Stop și The Space.

“Programul Art Safari Kids” este dedicat copiilor și constă în: tururi ghidate ținute de elevi; ateliere inedite pentru întreaga familie, în cadrul cărora copiii, părinţii sau bunicii îşi pot manifesta creativitatea împreună; workshop-uri de istoria artei pe înţelesul copiilor. Pe 9 iunie artistul Hanoch Piven va ține un workshop pentru familii, cu sprijinul Ambasadei Statului Israel. Într-un spațiu colorat și dinamic, cei mici vor fi îndemnați să-și picteze propriul tricou, să creeze colaje din personajele lor preferate sau chiar să pornească pe urmele marilor artiști români. 

 

Zonă dedicată artei supercontemporane

 

Fetițele își pot accesoriza ținuta cu flori împletite-n coronițe și chiar își pot fabrica zânele din poveștile preferate. Vor exista diferite ateliere de pictură pe canvas și pe tricouri, sculptură și modelaj, tehnici pe ceramică, creare de dinozauri 3D, coronițe de Sânziene, tablouri personalizate cu poze și multe altele. 

“Art Dialogue” va însemna un amplu program de conferinţe, lansări de carte, performance-uri şi proiecţii video la care vor participa specialişti din lumea artei din toată Europa. 

În cadrul programului “The Space”, zona dedicată artei supercontemporane și performance-ulul, care va găzdui o serie de lucrări intermedia și artă conceptuală, vor fi invitați să participe tineri artiști (până în 25 de ani) aflați la început de carieră. “Programul Talk Non-Stop” propune publicului o serie de prezentări de artiști care vorbesc publicului până în miez de noapte despre practica artistică contemporană. El este conceput ca un dialog dinamic și interactiv între artiști și public, într-o discuție dinamică ce răspunde întrebărilor audienței.  

Cele mai citite

Un înalt oficial rus acuză NATO că se pregătește de un conflict cu Rusia

Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei, a afirmat sâmbătă că exercițiile militare ale NATO, numite Steadfast Defender, desfășurate pe...

Spania, ţara din UE cu cea mai mare speranţă de viaţă. Ce loc ocupă România

Datele furnizate de Eurostat, agenția comunitară de statistică, arată că Spania se situează în fruntea Uniunii Europene în ceea ce privește speranța de viață,...

Negociatorii Hamas sunt la Cairo pentru un armistițiu. Acolo se află și directorul CIA

Negociatori ai Hamas au mers la Cairo pentru discuții privind încetarea focului în Fâșia Gaza. Directorul CIA a ajuns și el la Cairo, relatează...
Ultima oră
Pe aceeași temă