22.6 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialO fată de 15 ani din grija Protecției Copilului, găsită moartă

O fată de 15 ani din grija Protecției Copilului, găsită moartă

O fată în vârstă de 15 ani dintr-un centru de tip familial al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vaslui a fost găsită moartă în parcarea unui bloc din municipiul Bârlad, prima ipoteză a poliţiştilor fiind cea a sinuciderii, transmite Mediafax.

Potrivit primelor cercetări desfăşurate de poliţişti, fata a fost găsită, în noaptea de sâmbătă spre duminică, de către un poliţist local, în parcarea unui bloc de pe strada General Naumescu din municipiul Bârlad, fiind solicitată intervenţia unei ambulanţe.

Echipajul medical deplasat la locul incidentului a făcut manevrele de resuscitare, însă fără niciun rezultat, fiind declarat decesul.

Poliţiştii ajunşi acolo au găsit pe blocul din apropierea parcării mai multe bunuri ale fetei, mai exact un telefon mobil, o pereche de încălţăminte şi o geantă.

"În urma verificărilor, victima a fost identificată, fiind vorba de o minoră de 15 ani dintr-un centru de tip familial din Negreşti, al Direcţiei pentru Protecţia Copilului Vaslui. Fata fusese dată dispărută în cursul serii de vineri, de către reprezentanţii centrului din Negreşti, după ce aceasta nu mai revenise de la cursuri", a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Vaslui, Mihaela Ştraub.

Din primele cercetări se conturează ipoteza unei sinucideri, poliţiştii continuând ancheta pentru a stabili motivul pentru care fata a recurs la acest gest.

Cele mai citite

Expert Forum: Până pe 16 mai, partidele au cheltuit 11 milioane lei, pentru campania la alegerile europarlamentare şi peste 3,8 milioane lei pe campania...

Potrivit raportului Expert Forum, pentru europarlamentare, până la data de 16 mai au fost raportate venituri de 40 de milioane de lei, din care 14 milioane de lei...

Minciuna care scoate Generația Z în stradă

Tămbălăul generației Z de la Tbilisi, capitala statului Georgia din Caucaz, e un caz-școală despre cum acționează serviciile secrete străine într-o țară cu democrație...

Strategia Energetică Naţională va fi pusă în dezbatere publică în 2 săptămâni şi adoptată prin HG până la final de iunie

Strategia Energetică Naţională va fi pusă în dezbatere publică în două săptămâni, urmând să fie aprobată prin Hotărâre de Guvern până la finalul lunii...
Ultima oră
Pe aceeași temă