19.6 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăSpecialO femeie din Republica Moldova, achitată după 71 de ani de la...

O femeie din Republica Moldova, achitată după 71 de ani de la condamnare. Ea fusese acuzată de spionaj în favoarea României

O femeie din Republica Moldova, condamnată în 1945, pentru spionaj în favoarea României, a fost achitată după 71 de ani de la condamnare, informează Agerpres.

Originară din raionul Slobozia, ea a fost arestată pe când avea numai 25 de ani pentru faptul că s-a înrolat ca traducător pentru Jandarmeria română, ajutându-i pe reprezentanţii autorităţilor române să comunice cu militarii sovietici arestaţi în acea perioadă, scrie site-ul specializat www.bizlaw.md, citat de Moldova.org. 

Conform anchetei din epocă, tânăra, care cunoştea limba română, ar fi primit câte 100 de mărci pe zi pentru că ajuta Jandarmeria română în comunicarea cu soldaţii sovietici reţinuţi.

Tatiana Kolibabciuc a fost arestată în 1945 de către Tribunalul garnizoanei Odesa. Potrivit anchetatorilor, ea ar fi fost recrutată ulterior ca agent secret pentru a-i identifica pe activiştii sovietici, iar mai târziu ar fi colaborat cu serviciile secrete române. În consecinţă, a fost condamnată la 10 ani de închisoare. 

Abia la 25 mai, după 71 de ani, procurorul general-adjunct Igor Serbinov a declarat recurs în anulare, solicitând casarea sentinţei Tribunalului militar al garnizoanei Odesa, încetarea procesului penal şi reabilitarea femeii. 

Curtea Supremă de Justiţie de la Chişinău a examinat cauza miercuri şi a admis recursul în anulare, în baza faptului că inculpatei i-au fost încălcate dreptul fundamental la o justiţie echitabilă.

Cele mai citite

Opt persoane au murit într-un restaurant din Beirut în urma unui incendiu porvocat de explozia unei butelii de gaz

Un incendiu provocat de explozia unei butelii de gaz a ucis marţi cel puţin opt persoane într-un restaurant din capitala Libanului, Beirut, au informat...

Prăpăd în rândul antreprenorilor. A crescut cu 40% numărul firmelor radiate

Un număr de 25.292 de firme au fost radiate la nivel naţional, în primele trei luni din 2024, cu 40,53% mai multe comparativ cu...

Estonia acuză Rusia că-i perturbă zboorurile prin interferența cu semnalele GPS

Finair a anunțat că a suspendat zborurile timp de o lună, potrivit radioromania.ro. Estonia acuză Rusia că prin interferența cu semnale GPS încalcă reglementările naționale...
Ultima oră
Pe aceeași temă