18.9 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialO rețea specializată în fraudarea societăţilor de asigurare, destructurată la Dâmbovița

O rețea specializată în fraudarea societăţilor de asigurare, destructurată la Dâmbovița

O rețea specializată în fraudarea societăţilor de asigurare, ai cărei membri întocmeau în fals documente privind accidente rutiere şi cereau apoi despăgubiri, a fost destructurată de poliţiştii din Dâmboviţa, anchetatorii stabilind că prejudiciul în acest caz ajunge la 175.000 de euro.

”Poliţiştii de la Combaterea infracţiunilor economico-financiare au ridicat şi audiat, miercuri, 18 persoane într-un dosar privind activitatea unei grupări infracţionale specializată în fraudarea societăţilor de asigurări”, informează IGPR într-un comunicat de presă.

Două persoane au fost reţinute pentru 24 de ore în acest caz, urmând să fie prezentate, joi, Tribunalului Dâmboviţa cu propunere de arestare preventivă.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2011-2013, mai multe persoane ar fi înscenat accidente rutiere prin întocmirea de acte în fals, pe baza cărora ar fi fost întocmite şi avizate documente de daună, beneficiind astfel de despăgubiri în cuantum de peste 175.000 de euro.

Cei doi bărbaţi reţinuţi, în vârstă de 38, respectiv 41 de ani, sunt cei care ar fi falsificat documentele în baza cărora au fost încasate ilegal primele de asigurare.

Conform unor surse apropiate anchetei, unul dintre cei doi pentru care poliţiştii cer arestarea preventivă este patronul unei agenţii de turism din Târgovişte.

Coi convingeau şoferi, între care şi taximetrişti, să declare că au fost implicaţi în accidente rutiere şi prezentau companiilor de asigurare alte autovehicule avariate în alte împrejurări sau care fuseseră cumpărate cu avarii. Anchetatorii au stabilit că au fost situaţii în care acelaşi autoturism avariat a fost prezentat mai multor societăţi de asigurare-reasigurare şi s-au încasat în mod ilegal bani pentru reparaţii.

Poliţia continuă cercetările în acest caz.

Cele mai citite

Evenimente de Noaptea Muzeelor

Evenimentul Noaptea Muzeelor, aflat la a XX-a ediţie, se va desfăşura în România pe tot parcursul zilei de astăzi.La eveniment şi-au anunţat participarea muzee,...

A fost găsită fetița dispărută la Iași. Alazaroaie Riana Danielle a plecat de la școală, dar nu mai ajunsese acasă

ALAZAROAIE RIANA DANIELLE are 10 ani și fusese văzută ultima dată purtând uniforma școlară. La momentul dispariției, ea se afla pe raza municipiului Iași,...

Ministrul agriculturii din China, cercetat pentru nerespectarea prevederilor legii

Ministrul agriculturii din China este investigat pentru încălcarea legii și a disciplinei, a anunțat sâmbătă organismul de supraveghere anti-corupție al țării, potrivit Reuters. Tang Renjian,...
Ultima oră
Pe aceeași temă