13.9 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialO treime din plasamentul FP cu acţiuni Romgaz a fost subscris

O treime din plasamentul FP cu acţiuni Romgaz a fost subscris

O treime din pachetul de 4,99% din acţiunile Romgaz Mediaş (SNG) vândut de Fondul Proprietatea (FP) printr-un plasament privat derulat luni şi marţi a fost subscris prin certificate de depozit (GDR) denominate în dolari, tranzacţionabile la bursa de la Londra.

Pe piaţa locală au fost plasate 12,911 milioane de acţiuni prin 96 de tranzacţii în cadrul plasamentului privat, în valoare totală de 432,51 milioane lei, anunță Mediafax.

Astfel, restul de 6,332 milioane de acţiuni care au făcut obiectul plasamentului privat, în valoare de 212,12 milioane lei la preţul la care a fost efectuată operaţiunea, au fost preluate sub formă de certificate de depozit denominate în dolari. La cursul de marţi, valoarea acestei tranşe este echivalentă cu 65,3 milioane de dolari.

Plasamentul privat cu acţiuni Romgaz a fost efectuat de FP în paralel cu primele două zile de subscriere în cadrul ofertei publice iniţiale prin care statul vrea să vândă 51% din acţiunile Electrica.

Fondul Proprietatea a încheiat marţi plasamentul privat prin care a vândut un pachet de 4,99% din acţiunile Romgaz, preţul rezultat în urma operaţiunii fiind de 33,5 lei/acţiune, un discount de aproape 6% faţă de cotaţia bursieră anterioară anunţului.
FP a atras astfel 644,6 milioane lei (198,6 milioane dolari).

În cazul certificatelor de depozit (GDR) susbcrise în cadrul plasamentului a rezultat un preţ de 10,32 dolari/titlu.
Goldman Sachs International a acţionat ca bookrunner exclusiv al tranzacţiei, iar Erste Group Bank AG a fost joint lead manager. Plasamentul a fost destinat investitorilor calificaţi şi a început luni seară.

Fondul şi-a redus astfel participaţia la Romgaz de la 15% la 10,01%, mai scrie sursa citată.

Compania Romgaz este controlată de stat, prin Ministerul Economiei, care deţine 70% din titluri. Un pachet de 15% din acţiuni sunt libere la tranzacţionare pe Bursă.

Cea mai recentă tranzacţie cu acţiuni Romgaz a fost efectuată joi pe BVB la ora 11:38, la un preţ de 34,2 lei, cu 0,87% sub închiderea de miercuri. La această cotaţie, capitalizarea de piaţă a companiei este de 13,18 miliarde lei (3 miliarde euro).

Cele mai citite

Abdallah, suspendat șase etape pentru intrarea horror asupra lui Benzar

Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal l-a suspendat șase etape pe atacantul Hakim Djamel Abdallah, de la Dinamo Bucureşti, pentru cartonaşul roşu...

Accident rutier pe DN19A, în Satu Mare. Patru persoane au ajuns la spital

Patru persoane, doi copii şi doi adulţi, au fost transportate la spital în urma unui accident rutier produs joi pe DN 19A, în zona...

Inteligența artificială, limitată în alegerile din România. Tot prostia naturală va dicta rezultatele

IlustrațieȘ Marian Avramescu Mulți politicieni și analiști sunt îngrijorați de modul în care inteligența artificială s-ar putea implica în campaniile electorale din acest an,...
Ultima oră
Pe aceeași temă