18.1 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSpecialFOTO, VIDEO. O vedetă a fost asasinată în Pakistan pe motiv că...

FOTO, VIDEO. O vedetă a fost asasinată în Pakistan pe motiv că încălca ONOAREA islamică

Qandeel Baloch, o tânără starletă pakistaneză în mare vogă pe reţelele de socializare, a fost strangulată de fratele ei, aparent din motive care ţin de ”onoare”, informează fr.news.yahoo.com citat de News.ro.

Crima, comisă vineri, redeschide o dezbatere deosebit de sensibilă, în această ţară musulmană cu tradiţii şi concepte extrem de conservatoare.

Adeseori comparată cu vedeta americană Kim Kardashian, tânăra pakistaneză, o femeie brunetă cu buze pline, a fost ucisă vineri de fratele ei, în casa părinţilor lor, aflată în provincia Pendjab, unde victima se afla pentru a-şi vizita familia cu ocazia Eid ul-Fitr, sărbătoarea care marchează încheierea Ramadanului, a dezvăluit poliţia locală, sâmbătă, pentru AFP.

”Aparent, este un caz de «crimă comisă din onoare»”, a declarat Sultan Azam, un ofiţer de poliţie din oraşul Multan. ”Fratele a fugit după comiterea crimei, iar noi facem tot ce ne stă în putere pentru a-l aresta”, a adăugat el.

În vârstă de 26 de ani, Qandeel Baloch, al cărei nume era Fauzia Azeem, avea câteva zeci de mii de admiratori (”followers”) pe reţelele de socializare.

Qandeel Baloch a ţinut prima pagină a presei din Pakistan de Sfântul Valentin, afişându-se într-o rochie purpurie decoltată, sfidând astfel în mod public un apel al preşedintelui pakistanez care i-a îndemnat pe tinerii din ţara lui să boicoteze această sărbătoare ”occidentală”.

”Oamenii au înnebunit pur şi simplu după aceea, în special fetele. Primesc numeroase apeluri telefonice, în care ele îmi spun că sunt o sursă de inspiraţie şi că vor să fie ca mine”, declara, atunci, tânăra starletă pakistaneză.

Recent, Qandeel Baloch a pozat alături de un important lider religios, ridiculizându-l în public, deoarece s-a alintat în permanenţă în prezenţa lui şi punându-şi pe cap toca din astrahan a acestuia. Muftiul în cauză a fost ulterior suspendat de un comitet religios.

La Muzzafarabad, satul în care locuiesc părinţii tinerei, aflat în apropiere de oraşul Multan, aproape 100 de poliţişti erau plasaţi în dispozitiv de securitate, sâmbătă, în jurul casei acestora, într-o atmosferă tensionată, potrivit unui jurnalist de la AFP.

 

 

 

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Florin Piersic a fost transferat de la Cluj la Spitalul Matei Balș din București

Actorul Florin Piersic a fost adus marți seară la București, cu o aeronavă SMURD, pentru a fi internat la Institutul Național de Boli Infecțioase...

Vopseaua pentru exterior: reînnoiește aspectul pereților exteriori ai locuinței tale

Zugrăvirea exterioară a casei este un proiect îndelungat și complex, dar care, la final, oferă o mulțime de beneficii. Pentru obținerea rezultatelor dorite, trebuie...

Rusia oferă la export avionul Su-35, drept rival pentru modelul american F-35. Țările NATO, inclusiv România, cumpără F-35

Exact în momentul în care țările NATO cresc cererile de a cumpăra avioane de luptă F-35, produse de SUA, Rusia anunță că își menține...
Ultima oră
Pe aceeași temă