21.5 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialObama îi cere lui Putin să recunoască noul președinte al Ucrainei

Obama îi cere lui Putin să recunoască noul președinte al Ucrainei

Președintele american, Barack Obama, l-a îndemnat vineri, într-un interviu, pe omologul său rus, Vladimir Putin, să-l recunoască pe noul președinte al Ucrainei, Petro Poroșenko, pentru a calma tensiunile dintre Statele Unite și Rusia, scrie AFP, potrivit Agerpres.

Liderul de la Casa Albă a răspuns întrebărilor postului american de televiziune NBC News înainte de a participa, vineri, la ceremoniile ocazionate de cea de a 70-a aniversare a Debarcării din Normandia, în marja cărora a avut o scurtă întâlnire cu șeful statului rus care, la rândul lui, a discutat cu președintele ucrainean.

Barack Obama a afirmat în interviu că a apreciat cooperarea cu Rusia în mai multe chestiuni, cum ar fi războiul din Afganistan și acordul provizoriu cu Iranul asupra programului său nuclear.

"Vom avea însă nevoie de o decizie privind situația din Ucraina", a adăugat președintele american în cursul emisiunii NBC Nightly News.

"Putin trebuie să recunoască legitimitatea lui Poroșenko, care tocmai a fost ales președinte al Ucrainei și urmează să fie învestit sâmbătă. Putin va trebui să coopereze direct cu Poroșenko și cu guvernul ucrainean pentru a încerca să rezolve diferendul dintre cele două țări", a mai afirmat Barack Obama.

De asemenea, trebuie ca Rusia "să înceteze finanțarea și înarmarea separatiștilor care devastează partea de est a țării", a adăugat președintele SUA.

"Dacă Rusia începe să se comporte în conformitate cu principiile internaționale fundamentale, atunci am încredere în ameliorarea relațiilor dintre Statele Unite și Rusia", a continuat șeful administrației de la Washington.

Ulterior, Barack Obama i-a transmis un mesaj similar lui Vladimir Putin, potrivit consilierului adjunct pe probleme de securitate națională de la Casa Albă, Ben Rhodes.

Petro Poroșenko, care va fi învestit sâmbătă în prezența vicepreședintelui american, Joe Biden, a afirmat la televiziunea ucraineană că se așteaptă ca Rusia "să recunoască în termen scurt alegerea sa".

Moscova, care susține că Petro Poroșenko a fost ales în urma unei "lovituri de stat" comise împotriva prorusului Viktor Ianukovici, nu a recunoscut oficial alegerile prezidențiale, însă Vladimir Putin a declarat în repetate rânduri că va "respecta" opțiunea poporului ucrainean.

Cele mai citite

Un iranian cu mandat de arestare în Emiratele Arabe Unite este protejat de …DIICOT

La ora actuală, serviciile de informații de la noi sunt în alertă pentru că un cetățean iranian care a escrocat băncile din Emiratele...

Strategia Energetică Naţională va fi pusă în dezbatere publică în 2 săptămâni şi adoptată prin HG până la final de iunie

Strategia Energetică Naţională va fi pusă în dezbatere publică în două săptămâni, urmând să fie aprobată prin Hotărâre de Guvern până la finalul lunii...

Milionarii de la One Properties United, campanie publicitară dubioasă în mass-media! În paralel, vor să ne închidă gura

Ziarul Financiar insistă cu o declarație a lui Victor Căpitanu, co-CEO One United Properties, prin care se sugerează că un fond elvețian de...
Ultima oră
Pe aceeași temă