18.3 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSpecialObama vrea un acord privind criza din Ucraina înainte de finalul mandatului...

Obama vrea un acord privind criza din Ucraina înainte de finalul mandatului său la Casa Albă

Președintele SUA, Barack Obama, a anunțat că l-a informat pe omologul său rus, Vladimir Putin, că dorește să rezolve criza ucraineană înainte de a părăsi Casa Alba în luna ianuarie 2017, relatează luni agenția de presă Belga, citată de Agerpres.

Obama a avut acest dialog cu Putin duminică, în cadrul summitului anual al Forumului de Cooperare Asia-Pacific (APEC).

“I-am vorbit despre Ucraina și de necesitatea de a rezolva această problemă”, a declarat Obama, într-o conferință de presă la Lima.

“Am insistat ca el să dea instrucțiuni negociatorilor săi pentru ca ei să lucreze cu noi, cu Franța, Germania și Ucraina pentru a vedea dacă putem ajunge la o înțelegere, înainte de sfârșitul mandatului meu “, a spus Obama care va părăsi Casa Alba la 20 ianuarie. O sursă de la Casa Albă declarase în cursul zilei de duminică pentru AFP că Barack Obama a exercitat presiuni “asupra lui Putin ca Rusia să-și respecte angajamentele prevăzute de acordurile Minsk”, menite să pună capăt conflictului din estul Ucrainei.

În acest context, președintele în exercițiu american a subliniat “atașamentul SUA și al partenerilor lor pentru respectarea suveranității Ucrainei”, potrivit sursei citate.

După anexarea peninsulei ucrainene Crimeea de către Rusia în martie 2014, ceea ce a provocat tensiuni fără precedent între Moscova și Washington, Statele Unite au impus sancțiuni economice severe împotriva Rusiei.

Occidentul acuză Moscova că acordă sprijin militar rebelilor proruși din estul Ucrainei, fapt negat constant de Kremlin.

Conflictul dintre forțele ucrainene și separatiștii s-a soldat până acum cu peste 9.600 de morți de la declanșarea sa în aprilie 2014.

Președintele ucrainean Petro Poroșenko și viitorul său omolog american, Donald Trump, au avut o convorbire telefonică marți în cursul căreia primul a cerut sprijinul SUA.

Președintele Poroșenko și-a manifestat disponibilitatea de a “lucra cu administrația acestuia și de a consolida și mai mult parteneriatul strategic dintre Ucraina și Statele Unite”, potrivit președinției ucrainene. Poroșenko a “subliniat necesitatea unui sprijin puternic din partea Washingtonului în lupta împotriva agresiunii ruse și punerea în aplicare a reformelor cruciale” în Ucraina. Cei doi au convenit să organizeze o “întâlnire bilaterală”, conform aceluiași comunicat, care nu oferă mai multe detalii.

Anterior, președintele ales al SUA, Donald Trump, a avut o discuție telefonică cu Vladimir Putin, prima de la victoria republicanului în alegerile prezidențiale din SUA. Kremlinul a anunțat că este de acord cu “normalizarea” relațiilor între Moscova și Washington.

Victoria lui Donald Trump a suscitat îngrijorare în Ucraina, magnatul american fiind acuzat de mai multe ori în campanie de către rivala sa democrată, Hillary Clinton, că ar fi “marioneta” președintelui rus.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Guvernul acordă noi ajutoare umanitare pentru populația civilă din Fâșia Gaza

România continuă acordarea de asistență umanitară populației civile din Fâșia Gaza. În cursul dimineții a fost trimis un nou transport cu produse alimentare și...

Rusia – Ucraina, ziua 796: Zelenski face un apel disperat pentru livrarea rapidă de arme

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a lansat duminică un nou apel către comunitatea internaţională să se grăbească şi să livreze mai multe sisteme de apărare...

Benzina a ajuns mai scumpă decât motorina. Cât costă un litru de combustibil la pompă

În urmă cu doar câteva luni şoferii care alimentau cu motorină plăteau per litru cu 75 de bani în plus faţă de cei care...
Ultima oră
Pe aceeași temă