12.2 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialOncolog, trimis în judecată, după ce a luat şpagă de la 52...

Oncolog, trimis în judecată, după ce a luat şpagă de la 52 de persoane

 Şeful Compartimentului Oncologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Miercurea Ciuc a fost trimis în judecată, sub control judiciar, de câtre procurorii anticorupţie pentru săvârşirea a 52 de infracţiuni de luare de mită, se arată într-un comunicat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). 

 Csongor Csiki, medic specialist în oncologie şi coordonator județean al Programului național de oncologie pentru județul Harghita, ar fi primit, în perioada 2011-2014, bani, în cuantum de 1330 de lei şi bunuri alimentare în valoare de 203 de lei în urma efectuării a 39 de consultaţii.

 Consultațiile au avut loc în incinta cabinetelor din Spitalul Judeţean de Urgenţă Miercurea Ciuc şi Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc, unde medicul cerea minim 50 lei pe pacient, în schimbul eliberării unei rețete periodice sau a efectuării unei consultații. 

Procurorii l-au prins în flagrant la data de 7 iulie 2014, când acesta a primit, de la un număr de 13 bolnavi, bani în numerar, în valoare totală de 810 lei și bunuri alimentare. 

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Harghita. 

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă