14.3 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăSpecialONU: Toate măsurile pot fi luate împotriva teroriștilor Statului Islamic

ONU: Toate măsurile pot fi luate împotriva teroriștilor Statului Islamic

Consiliul de Securitate al ONU a adoptat în unanimitate rezoluţia depusă de Franţa care cere să fie luate “toate măsurile necesare” în lupta împotriva grupării Stat Islamic, la o săptămână de la atentatele de la Paris, relatează BBC News Online, conform Mediafax

Documentul propus de Franţa cere tuturor statelor membre ONU să “ia toate măsurile necesare” în lupta împotriva grupării Stat Islamic, care a revendicat atentatele din 13 noiembrie de la Paris.

Gruparea teroristă a revendicat de asemenea atacuri mortale comise luna aceasta în Liban, în timp ce un grup afiliat SI a anunţat că a doborât un avion rus de pasageri în Egipt, în octombrie.

Rezoluţia 2.249 adoptată de Consiliul de Securitate în noaptea de vineri spre sâmbătă condamnă de asemenea atacurile recente din Sousse (Tunisia) şi Ankara (Turcia).Consiliul de Securitate al ONU cere statelor membre să distrugă fieful grupării Stat Islamic şi al altor organizaţii militante din Irak şi Siria.

Documentul subliniază de asemenea că statele membre ar trebui “să-şi dubleze şi să-şi coordoneze eforturile în vederea prevenirii şi eliminării atacurilor teroriste”.

Cu toate acestea, rezoluţia nu invocă Capitolul VII din Carta ONU, care autorizează explicit folosirea forţei.

Franţa şi Rusia au argumentat însă că acţiunea militară este justificată prin dreptul ţărilor la autoapărare.

Cele mai citite

Spre pace în jurul Israelului

                                          In memoria lui Shlomo Avineri În jurul unei confruntări cu vaste implicații înfloresc de obicei opinii diverse. Or, numai abordarea cu date verificate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă