15.4 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSpecialOperaţiune antiteroristă în Franţa. Mai multe femei au fost arestate

Operaţiune antiteroristă în Franţa. Mai multe femei au fost arestate

Poliţia franceză a început o amplă joi după-amiază o operaţiune antiteroristă la Argenteuil, la nord de Paris, au anunţat reprezentanţi ai justiţiei şi poliţiei franceze, transmite Reuters. Operaţiunea din Argenteuil nu are legătură directă cu atacul terorist comis pe 14 iulie la Nisa, în sudul Franţei. 

Operaţiunea este coordonată de către Direcţia generală de securitate internă, cu sprijinul Unităţilor Speciale ale Poliţiei, potrivit Itélé. Percheziţiile sunt în curs la două adrese diferite, mai anunţă postul de televiziune citat.

Potrivit Le Parisien, operaţiunea antiteroristă are loc în apropierea moscheii aşa-numite Dassault, având loc două percheziţii la două adrese diferite. Postul Europe-1 precizează însă că descinderile nu au legătură cu moscheea. Agerpres notează că operaţiunea vizează verificarea unei informaţii privind pregătirea unei acţiuni violente, a declarat o sursă din poliţie pentru AFP. Secţiunea antiteroristă a parchetului a fost sesizată. Cartierul a fost izolat de autorităţi. 

Cea de a doua intervenţie a avut loc în cartierul Val Sud, pe strada Maurice Utrillo, într-o locuinţă privată, şi s-a soldat cu arestarea a patru femei, printre care şi una în vârstă. 

Tot la Argenteuil, în luna martie, o operaţiune antiteroristă a dus la descoperirea unui veritabil arsenal într-o ascunzătoare a lui Reda Kriket. Acesta, arestat cu câteva zile mai devreme la Bologna, era pe punctul să comită un atentat, şi potrivit premierului Manuel Valls, ar fi vizat chiar Euro 2016.

 

 

 

 

 

 

Cele mai citite

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Florii. Cele mai întâlnite prenume

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul...

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Florii. Cele mai întâlnite prenume

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul...

Un avion a aterizat forțat pe un teren agricol de pe raza localităţii Vurpăr

Duminică, un avion de dimensiuni reduse a fost nevoit să aterizeze forțat pe un teren agricol în zona localității Vurpăr. Deși situația a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă