12.9 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialOperațiuni de salvare a peste 3.200 de imigranți, în Marea Mediterană

Operațiuni de salvare a peste 3.200 de imigranți, în Marea Mediterană

Peste 3.200 de imigranți au fost salvați, marți, în cursul a 25 de operațiuni efectuate în Marea Mediterană, informează agențiile AFP și Reuters, citate de Agerpres.

La operațiunile de salvare au luat parte navele Gărzii de Coastă şi ale Marinei italiene, precum şi ambarcaţiuni ale dispozitivului Forţei Navale Europene în Mediterana (EUNAVFOR MED) şi ale ONG-urilor Medici fără Frontiere (MfF), Sea Watch şi MOAS, cât și un remorcher privat.

Noile sosiri ridică la peste 80.000 numărul imigranţilor, în majoritate africani, ajunşi în Italia de la începutul anului, conform unui bilanţ al Înaltului Comisariat al ONU pentru refugiaţi (UNHCR). 

Aproape 3.000 de imigranţi au murit sau au fost daţi dispăruţi în Marea Mediterană în acest an, conform Organizaţiei Mondiale pentru Migraţie. 

Cele mai citite

Conducerile școlilor, umplute de activiști de partid, din timp pentru alegeri

Cred că în acest moment a devenit clar pentru toată lumea că Ligia Deca nu este un ministru al Educației, deși ocupă această funcție,...

Pachetul de 61 de miliarde pentru Ucraina sau despre cum “era păcii s-a încheiat în Europa”

Congresul american a adoptat un pachet de 90 de miliarde de dolari pentru acordarea de ajutor militar Ucrainei, Israelului și Taiwanului. Fiindcă o reacție...

Klaus Iohannis a semnat mai multe decrete și a eliberat din funcție doi procurori

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 26 aprilie 2024, mai multe decrete. Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 3/2023 pentru modificarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă