21.3 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSpecialPalatul Primăverii al lui Nicolae Ceauşescu va fi scos la vânzare

Palatul Primăverii al lui Nicolae Ceauşescu va fi scos la vânzare

Palatul Primăverii, reşedinţa lui Nicolae Ceauşescu în perioada în care acesta a fost şef al statului, va fi scos din baza de protocol şi oferit la vânzare de către RA-APPS, cu argumentul că nu mai este folosit decât de 3-4 delegaţii oficiale pe an, iar costul unei eventuale chirii ar fi foarte mare, informează Mediafax.

În aceste condiţii, clădirea, aflată pe Bulevardul Primăverii nr 50 din Bucureşti, va fi trecută din domeniul public în cel privat al statului şi oferită la vânzare.

"Din analiza activităţii curente a rezultat că, practic, acest imobil nu este folosit destinaţiei legale, în cel mai bun caz existând 3-4 delegaţii oficiale pe an care îl utilizează. În raport cu specificul şi cu structura sa funcţională, a rezultat că valorificarea prin închiriere a imobilului din Bd. Primăverii nr.50, fie din perspectiva apartenenţei sale la domeniul public, fie din cea a apartenenţei la domeniul privat al statului, nu este rentabilă. Costurile de întreţinere şi administrare ale clădirii sunt foarte mari, ceea ce ar impune un nivel ridicat al chiriilor plătite de cei care îl folosesc, aspect care conduce la concluzia că închirierea acestei clădiri devine neatractivă în raport cu piaţa concurenţială", se arată în document.

În aceste condiţii, a rezultat faptul că singurul "demers responsabil" din partea RA-APPS pentru valorificarea în bune condiţii a imobilului este, conform documentului, trecerea sa din domeniul public în proprietatea privată a statului şi includerea pe lista imobilelor propuse la vânzare.

Palatul Primăverii dispune de un teren aferent rămas de 14.830 metri pătraţi.

O parte din terenul din faţa clădirii este delimitat cu un gard pe care sunt amplasate panouri cu inscripţia "Terenul este proprietatea ambasadei statului Kuweit".

Conform datelor istorice, Palatul Primăverii a fost proiectat de arhitectul Cezar Lăzărescu în 1964-1965 după indicaţiile soţilor Ceauşescu, iar Elena Ceauşescu s-a ocupat personal de alegerea candelabrelor şi a mozaicurilor, având piscină, solar şi saună.

După revoluţia din 1989, la TV au fost prezentate imagini din clădire, în care soţii Ceauşescu locuiseră în ultimii 25 de ani de viaţă, inclusiv cu baia în care robinetele erau din aur.

Cele mai citite

Ciolacu și ceilalți lideri PSD au lansat-o pe Firea spre Primăria Capitalei. Administrația nu trebuie să aibă culoare politică, susține premierul Ciolacu

Senatoarea Gabriela Firea, șefa filialei PSD București, s-a înscris oficial în cursa pentru funcția de primar general al Capitalei, avându-i alături la acest eveniment...

România are cea mai mare evaziune, dar nu sunt cele mai mici taxe, așa cum susține premierul

România are cea mai mare evaziune fiscală din Uniunea Europeană, potrivit datelor Eurostat, însă la capitolul cele mai mici taxe, suntem de departe statul...

Un avion a aterizat forțat pe un teren agricol de pe raza localităţii Vurpăr

Duminică, un avion de dimensiuni reduse a fost nevoit să aterizeze forțat pe un teren agricol în zona localității Vurpăr. Deși situația a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă