13.9 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialParlamentul European se ocupă de bolile de inimă. Peste 1,8 milioane de...

Parlamentul European se ocupă de bolile de inimă. Peste 1,8 milioane de decese în UE

Prevenția rămâne în continuare principalul pilon prin care se poate reduce impactul acestor boli. Parlamentul European a dezbătut recent problema la Bruxelles, în vederea găsirii unor soluții pentru un diagnostic și un management mai bun pentru pacienții care au suferit un infarct miocardic (IM) sau un atac vascular cerebral (AVC).

La dezbatere au participat membri ai Parlamentului European, cadre medicale, pacienți și reprezentanți ai instituțiilor și organis-melor din domeniul sănătății din Europa. În urma evenimentului, va fi transmisă o scrisoare des-chisă miniștrilor Sănătății din Uniunea Europeană și instituțiilor europene, pentru a atrage atenția asupra problemelor cu care se confruntă pacienții aflați în aceste situații de risc.

„Prin eforturile depuse de Societatea Română de Cardiologie și Forumul Național de Prevenție, în ultimii ani, am făcut pași importanți în direcția renunțării la fumat și ne propunem ca în continuare să dezvoltăm programe care să se adreseze și altor factori de risc importanți, cum sunt nivelul crescut de colesterol, hipertensiu-nea arterială sau sedentarismul“, a declarat, în cadrul dezbaterii, prof. dr. Dan Gaiță, coordonator național de prevenție cardiovasculară.

La rândul său, gazda evenimentului, Pavel Poc, membru al Parlamentului European, a îndemnat autoritățile naționale și europene să ia măsurile necesare pentru a oferi bolnavilor îngrijirea medi-cală de care au nevoie. Astfel, sunt necesare îmbunătăţirea strategiilor de diagnostic al pacienților catalogați ca având „risc crescut“, dar şi promovarea adecvată a accesului la tratament în fiecare stat membru UE pentru pacienții post-IM și AVC. De asemenea, se solicită finanțarea programelor de sănătate în vederea evaluării progresului și a schimbului de experiență privind cele mai bune practici folosite în ţările UE.

„Prin eforturile depuse de Societatea Română de Cardiologie și Forumul Național de Prevenție, în ultimii ani, am făcut pași importanți în direcția renunțării la fumat și ne propunem ca în continuare să dezvoltăm programe care să se adreseze și altor factori de risc importanți, cum sunt nivelul crescut de colesterol, -hipertensiunea arterială sau sedentarismul.“ 

Prof. dr. Dan Gaiță, coordonator național de prevenție -cardiovasculară

Costuri uriașe

În fiecare an, bolile cardiovasculare cauzează peste 1,8 milioane de decese în Uniunea Europea-nă – aproximativ 40% din totalul deceselor la nivelul UE. Acestea costă sistemele europene de sănătate aproximativ 111 miliarde euro în cheltuieli directe și contribuie în mod semnificativ la cheltuielile indirecte asociate prin pierderea de productivitate și îngrijirea informală. Această presiune asupra sistemelor naționale de sănătate echivalează cu aproximativ 218 euro de persoană anual.  

Elena Marinescu
Elena Marinescuhttp://elena-marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Arest la domiciliu pentru medicul care a uitat o compresă în ambdomenul unei paciente, iar aceasta a murit

Medicul care a operat o femeie din localitatea dâmboviţeană Dragomireşti şi ar fi uitat o compresă în abdomenul acesteia, lucru ce a dus la...

Tânăra antrenată de maestra emerită a sportului, Mirela Pașca, înscrisă în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”

Antonia Dragomir, o tânără gimnastă de doar 11 ani, a devenit un nume cunoscut în lumea gimnasticii românești și internaționale, datorită talentului său remarcabil...

Misterul surdității lui Bethoven se dezvăluie

Se spune că marile genii ale umanității ard rapid! Creează opere monumentale și se sting devreme. Despre viața și simfoniile lui Beethoven s-au scris...
Ultima oră
Pe aceeași temă