15.7 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialPatru hoți de locuințe, prinși la Suceva

Patru hoți de locuințe, prinși la Suceva

Patru persoane, doi bărbaţi şi două femei, au fost reţinute de poliţiştii suceveni, fiind acuzate că au comis zeci de furturi din locuinţe din judeţe din zona Moldovei, relatează Mediafax.

Potrivit Poliţiei Judeţene Suceava, poliţiştii din Fălticeni au fost sesizaţi, marţi, de o femeie de 83 ani care a reclamat că, în cursul dimineţii, patru persoane care au intrat în locuinţa sa sub pretextul că vând detergenţi i-au furat 4.100 de lei.

Poliţişti au reuşit să prindă suspecţii într-o benzinărie de la intrarea în municipiul Suceava dinspre Fălticeni, aceştia aflându-se într-un autoturism. Este vorba despre doi bărbaţi din Galaţi, unul în vârstă de 37 de ani şi altul de 22 de ani, şi două femei, una de 25 ani din municipiul Brăila şi una de 17 ani din judeţul Galaţi.

În maşină au fost găsite mai multe bijuterii posibil din aur, sumele de 18.693 de lei şi 190 de euro, obţinute, probabil, în urma unor furturi, precum şi legitimaţii false de vânzător ambulant şi produse de curăţenie folosite pentru a crea veridicitatea acţiunilor întreprinse.

Poliţiştii din Fălticeni au mai stabilit că suspecţii, prin acelaşi mod de operare, au furat, tot marţi, din locuinţa unei femei de 51 ani din municipiul Fălticeni, suma de 1.900 de lei şi bijuterii din aur de circa 1.000 de lei.

Cei patru sunt suspectaţi că au comis zeci de furturi cu acelaşi mod de operare în judeţe din zona Moldovei.

Potrivit unor surse judiciare, cei patru au aflat că sunt căutaţi poliţiştii suceveni pentru comiterea altor furturi semnalate în judeţ şi au dorit să revină în zonă pentru a se împăca cu victimele şi a le restitui sumele furate, beneficiind astfel de noile prevederi ale Codului penal. În drum spre Suceava, ei au comis însă alte şapte furturi, cinci dintre acestea în Bacău şi două în Fălticeni.

Cei patru circulau cu un autoturism înmatriculat în Vaslui, dar când operau, schimbau numerele cu unele de Italia, pentru ca victimele furturilor să nu poată oferi date concrete despre autovehicul.

În acest caz cercetările sunt extinse pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a celor patru.

Ei au fost reţinuţi şi urmează să fie prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Cele mai citite

România, debut de vis la Campionatul European de Culturism şi Fitness! Sportivii noștri au cucerit 21 de medalii în prima zi

Lotul național al României a câștigat un număr record de 21 de medalii (11 de aur, 6 de argint și 4 de bronz) în...

Incredibil! Alexandru Rafila a semnat, pe furiș, Strategia de Cooperare 2024-2030 a României cu OMS

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a semnat recent, pe ascuns, un document extrem de important, în numele României, fără să existe transparență publică, dar...

Astăzi este Vinerea Mare, ziua în care Iisus Hristos a fost răstignit. Tradiții și obiceiuri

Astăzi este Vinerea Mare, ziua în care Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, a fost răstingnit pe cruce și a fost dus în mormânt. Conform...
Ultima oră
Pe aceeași temă