17.7 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăSpecialMarș de protest al pensionarilor. Ce nemulțumiri au

Marș de protest al pensionarilor. Ce nemulțumiri au

Un marș al pensionarilor va avea loc, miercuri, începând cu ora 10.00, pe ruta Ministerul Muncii – sediul Guvernului. Ei solicită aplicarea în totalitate a prevederilor Legii nr. 192/2015 privind grupa I şi a II-a de muncă, iar punctul de pensie să fie 45% din salariul mediu brut pe economie, informează Agerpres.

Astfel, în perioada 8 – 10 iunie, Federaţia Naţională „Solidaritatea” a Pensionarilor din România (FNSPR) va picheta sediul Ministerului Muncii şi sediul Guvernului.

Potrivit unui comunicat de presă, sindicaliștii au decis cu unanimitate declanşarea acţiunilor de protest pentru a convinge reprezentanţii Guvernului să fie de acord cu acceptarea FNSPR în Consiliul Naţional al Persoanelor Vârstnice, punctul de pensie să fie 45% din salariul mediu brut pe economie, iar aplicarea în totalitate a prevederilor Legii nr. 192/2015 privind grupa I şi a II-a de muncă. 

Totodată, ei solicită clasei politice să reformeze sistemul de pensii prin adaptarea acestuia la normele Uniunii Europene. 

„Forma, conţinutul, modul de aplicare a actualului sistem de pensii corespunde unui mecanism învechit, retrograd, care nu mai poate să facă faţă cerinţelor actuale. În consecinţă, se impune o regândire a corelaţiei echitabile ce trebuie să existe între veniturile salariale din perioada activă cu drepturile de pensie cuvenite pentru perioada pasivă, pe baza unor noi principii. Pentru rezolvarea problemelor deosebite cu care pensionarii se confruntă astăzi, Federaţia Naţională “Solidaritatea” a Pensionarilor din România face un apel către toate federaţiile naţionale reprezentative ale pensionarilor din sistemul asigurărilor sociale de stat că a venit momentul istoric ca toate acestea să se unească în vederea constituirii Alianţei Naţionale a Federaţiilor Pensionarilor din România ? ANFPR, astfel încât vocea pensionarilor români să fie auzită şi respectată de către guvernanţi’, se arată în comunicat. 

 

 

Cele mai citite

Inițiativa pentru Democrație lansează un nou site de informații pentru Alegători și anunță Granturi pentru a crește puterea Votanților din Europa

Bruxelles — Inițiativa pentru Democrație (A4D), o organizație nonpartizană de frunte dedicată susținerii și protejării valorilor democratice la nivel global, este mândră să anunțe...

Plângere penală pe numele primarului din Drobeta Turnu Severin

Un cetățean care se prezintă “militant civic” a depus plângere penală la Direcția Națională Anticorupție (DNA) pe numele primarului din Drobeta Turnu Severin, Marius...
Ultima oră
Pe aceeași temă