16 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialPercheziții la comercianții din Bacău, Buzău și Vrancea. Prejudiciul, patru milioane de...

Percheziții la comercianții din Bacău, Buzău și Vrancea. Prejudiciul, patru milioane de lei

Polițiștii au făcut, miercuri și joi, verificări la mai mulți agenți economici din județele Bacău, Buzău și Vrancea, întrucât, din 2012 și până în prezent, au produs sau comercializat tone de vin contrafăcut. Prejudiciul în acest caz este de patru milioane de lei, infomează Mediafax.

Astfel, agenții economici din Bacău, Buzău și Vrancea au comercializat către 75 de societăți din 12 județe peste 200 de tone de vin contrafăcut.

În urma controalelor, au fost ridicate, în vederea analizării în laborator, probe din sortimentele de vin produse sau comercializate de societaţile verificate, precum și documente.

Polițiștii au stabilit că reprezentanții acestor agenți economici ar fi produs sau comercializat, din 2012 și până în prezent, peste 200 de tone de vin contrafăcut, sub diferite marci. Vinul ar fi fost vândut fie ambalat în sticle sau în recipiente din plastic, fie vrac, către 75 de agenți economici din 12 județe.

Totodată, s-au făcut cercetări cu privire la beneficiarii mărfurilor comercializate, precum și la corectitudinea înregistrărilor financiar contabile, referitoare la aprovizionarea cu materii prime şi materiale, în special struguri şi recipiente pentru ambalarea produselor finite.

La activități au participat reprezentanți ai Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale – Direcţia de Inspecţii Viti-vinicole și inspectori ai Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

Cele mai citite

26 de avioane de război și 5 nave chineze, detectate în jurul Taiwanului

Ministerul Apărării din Taiwan a anunţat vineri că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de...

Incredibil! Alexandru Rafila a semnat, pe furiș, Strategia de Cooperare 2024-2030 a României cu OMS

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a semnat recent, pe ascuns, un document extrem de important, în numele României, fără să existe transparență publică, dar...

Germania susține că a fost victima unui atac cibernetic rusesc. Berlinul avertizează că vor exista consecințe

Berlinul a acuzat vineri hackeri ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic intolerabil împotriva membrilor Partidului Social-Democrat german şi a avertizat că vor...
Ultima oră
Pe aceeași temă