16.3 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăSpecialPeste 100 de liceeni au absolvit cursurile IT Fortech

Peste 100 de liceeni au absolvit cursurile IT Fortech

Compania clujeană Fortech a dus la bun sfârșit unul dintre cele mai ambițioase programe de educație în IT. Este vorba de ediția 2015 a programului de mentorat și educație practică “Descoperă-ți pasiunea în IT“, dedicat elevilor clujeni.

Gândit ca un program de orientare în carieră, programul a reunit 160 de elevi din clasele IX-XI, împărțiți în 32 de echipe, peste 20 de profesori și traineri, 32 de programatori și 4 ingineri QA cu rol de mentori. Pe durata programului elevii au beneficiat gratuit de 120 de ore de training, de sprijinul voluntar al mentorilor, iar la final au fost acordate premii în valoare de peste 6.000 de euro.

Elevii au primit laptopuri, tablete și smartphone-uri. „Descoperă-ți pasiunea în IT“ este o inițiativă dezvoltată și susținută de Fortech în parteneriat cu Liceul Teoretic „Avram Iancu“, Colegiul Național „Emil Racoviță“ și Liceul de Informatică „Tiberiu Popoviciu“. Scopul acestei inițiative este de a le oferi elevilor o perspectivă de practică IT aplicată în business. Obiectivul general a urmărit pro­movarea spiritului de echipă, comunicarea și competențele de care este nevoie pentru a urma o carieră în IT, spun inițiatorii.

„IT-ul este un domeniu de perspectivă pentru România care le poate oferi tinerilor noștri un viitor mai bun. Orientarea profesională a copiilor pentru o înțelegere mai bună a domeniului e un aspect important care poate contribui semnificativ la dezvoltarea lor. Programul și-a propus să le ofere copiilor posibilitatea de a interacționa cu mediul real, să experimen­teze modul de lucru într-un proiect software. Rezultatul proiectului măsurat în special prin calitatea proiectelor prezentate de către elevi a fost surprinzător. Intenționăm să continuăm investiția noastră în programe de educație. De asemenea vom căuta să înche­iem colaborări cu alți factori de decizie, universități, școli, alte companii din zona de software împreună cu care să creștem scala impactului“, a declarat Călin Văduva, CEO Fortech, inițiator al programului.

Cele mai citite

Ministerul Agriculturii, despre banii încasați de beneficiarii Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală

Beneficiarii Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) au primit în această săptămână în conturile bancare o nouă tranşă de plată în valoare totală...

Zelenski se precipită: Ucraina are nevoie de “o accelerare semnificativă” a livrărilor de armament

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat marţi seara că Ucraina are nevoie de "o accelerare semnificativă" a livrărilor de armament de la partenerii săi...

ONU încearcă să împiedice “o tragedie fără margini” în oraşul Rafah

Responsabilul ONU pentru situaţii umanitare de urgenţă Martin Griffiths a avertizat marţi, într-o declaraţie, că o operaţiune la sol a armatei israeliene în oraşul...
Ultima oră
Pe aceeași temă