18.4 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialPeste 2,8 milioane de persoane suferă din cauza secetei

Peste 2,8 milioane de persoane suferă din cauza secetei

O secetă severă a făcut ravagii printre culturile de cereale din America Centrală, iar peste 2,8 milioane de persoane au dificultăți în a-și procura hrana, a avertizat vineri Programul Alimentar Mondial (PAM) al Națiunilor Unite.

Seceta, care afectează și America de Sud, a fost în mod special dură pentru așa-numitul 'coridor uscat' din America Centrală, ce include sudul Guatemalei, nordul Hondurasului și vestul statului El Salvador.

'Seceta ne-a ucis. Ne-am pierdut tot porumbul și toată fasolea', a afirmat Olman Funez, un tânăr fermier în vârstă de 22 de ani care trăiește la Orocuina, un oraș rural din sudul Honduras. Funez câștigă 4,74 dolari pe zi ca muncitor zilier și povestește că el și soția sa sunt nevoiți să își raționalizeze alimentele pe care le au, potrivit Agerpres.

Președintele nicaraguan Daniel Ortega a aprobat recent importarea a 40.000 de tone de fasole roșie și a 73.500 de tone de porumb alb pentru a ajuta la reducerea prețurilor. Guatemala a declarat stare de necesitate după ce 256.000 de familii și-au pierdut recoltele.

'Am 60 de ani și este pentru prima dată când văd o asemenea criză', a mărturisit Jesus Samayoa, un fermier din Jutiapa, o localitate situată la 160 de kilometri de Guatemala City. Fermierii care cultivă mazăre, fasole verde și broccoli estimează că între 30 și 40 la sută din recoltele lor au fost pierdute.

Cele mai citite

Ministrul britanic de Externe i-a confirmat lui Zelenski un ajutor militar de trei miliarde de lire sterline pe an

Secretarul de stat (ministrul) pentru Afaceri Externe al Marii Britanii, David Cameron, s-a întâlnit, în Ucraina, cu președintele Volodimir Zelenski, pentru a discuta despre...

Firma care a produs fregatele României revine la București într-un moment critic pentru Forțele Navale Române

Firma BAE Systems din Marea Britanie, cea care a produs fregatele Regele Ferdinand și Regina Maria, își anunță prezența la salonul BSDA 2024 de...

Lumina Sfântă a fost adusă în Republica Moldova de un avion al României

Lumina Sfântă a fost adusă de la Ierusalim în Republica Moldova, în anul 2024, de un avion al României, anunță presa de la Chișinău. Cursa...
Ultima oră
Pe aceeași temă