18.3 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSpecialPeste 700 de oameni concurează pentru o croazieră în Antarctica

Peste 700 de oameni concurează pentru o croazieră în Antarctica

Peste 700 de persoane concurează online pentru o croazieră de o lună în Antarctica, informează Agerpres.

Competiţia online organizată de Oceanwide Expeditions a început în decembrie 2015 şi încheie luni, 29 februarie. Cei care doresc să fie câştigătorii croazierei evaluate la 25.000 de dolari americani trebuie să îşi creeze un profil pe site-ul organizatorilor, unde pot fi votaţi de către susţinători. 

Dintre toate aceste aplicaţii vor fi aleşi cinci concurenţi, şi anume: primii trei, în ordinea voturilor primite, unul selectat de Oceanwide Expeditions pe baza creativităţii cu care a fost formulată motivaţia iar un alt concurent va fi ales dintre cei cu cel puţin 20 de voturi online. 

Primul premiu este o croazieră în Antarctica, între 15 februarie şi 17 martie 2017, premiul al doilea – un voucher de 500 de dolari ce poate fi folosit la Oceanwide Expeditions iar următoarele trei premii – câte un voucher de 250 de dolari. 

Câştigătorii vor fi anunţaţi la jumătatea lui martie. 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Klaus Iohannis a discutat cu Joe Biden despre programul Visa Waiver

Preşedintele Klaus Iohannis a abordat în discuţia avută marţi la Casa Albă cu preşedintele Joe Biden şi despre acceptarea României în programul Visa Waiver,...

Joe Biden l-a lăudat pe Klaus Iohannis pentru modul cum și-a exercitat mandatul de președinte al României

Preşedintele american Joe Biden l-a lăudat marţi pe preşedintele României, Klaus Iohannis, pentru lidershipul său şi pentru că a oferit asistenţă de securitate în...

Franța și China și-au dat mâna pe sub Rusia

Liderul de la Kremlin, Vladimir Vladimirovici Putin, s-a privit în oglindă și a jurat din nou, în fața singurei persoane care alege la...
Ultima oră
Pe aceeași temă