Poliţista Melania Renghea, inculpată pentru tentativă de omor comisă asupra fostului ei şef, Gheorghe Barbu, a fost condamnată joi de Curtea de Apel Craiova la închisoare executată în regim de detenţie şi obligată să-i achite fostului şef, care s-a constituit parte civilă, suma de 1.500 lei, cheltuieli judiciare. Potrivit portalului instanţei, decizia Curţii de Apel Craiova este definitivă.
Procurori ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova au dispus, în luna iulie 2013, trimiterea în judecată a Melaniei Renghea, agent principal de poliţie în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, sub aspectul savârşirii infracţiunii de tentativă de omor calificat, după ce aceasta, în luna decembrie 2012, l-a înjunghiat pe fostul său şef, poliţistul Gheorghe Barbu, cu un cuţit de bucătărie.
Melania Renghea l-a acuzat pe Barbu, dar şi pe alţi poliţişti din IPJ Olt, procurori şi avocaţi, de viol. Procurorii au menţionat în rechizitoriul întocmit, referitor la plângerea formulată de femeie, cu privire la presupuse abuzuri sexuale comise asupra acesteia de către ofiţeri de poliţie din cadrul IPJ Olt, procurori şi avocaţi, că din cercetările efectuate în cauză a rezultat că faptele sesizate nu există.
După incidentul în care au fost implicaţi Melania Renghea şi Gheorghe Barbu, la sfârşitul anului 2012 au urmat o serie de schimbări la conducerea Inspectoratului Judeţean de Poliţie Olt.