15.7 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSpecialPredicatorul Fethullah Gulen, interviu în premieră: Erdogan şi partidul său suferă de...

Predicatorul Fethullah Gulen, interviu în premieră: Erdogan şi partidul său suferă de intoxicaţia cu putere

Predicatorul musulman Fethullah Gulen, acuzat de preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan că s-ar afla în spatele tentativei de lovitură de stat eşuate din această lună din Turcia, a declarat într-un interviu publicat vineri de cotidianul italian Corriere della Sera că este încrezător că Washingtonul nu-l va preda Ankarei, transmite DPA, preluată de Agerpres

‘Este foarte clar că această solicitare este motivată politic şi sunt încrezător că faptele vor dovedi acest lucru. Am denunţat în repetate rânduri tentativa de lovitură de stat şi am respins foarte ferm orice implicare în aceasta’, a spus Gulen. 

Intervievat în refugiul său rural din statul american Pennsylvania, unde s-a autoexilat, Gulen a remarcat că, până în prezent, SUA nu au confirmat că ar fi primit vreo cerere de extrădare din partea Turciei. ‘Nu sunt îngrijorat şi voi coopera cu autorităţile americane’, a adăugat el. 

Gulen a fost un susţinător de cursă lungă a lui Erdogan, dar relaţiile dintre cei doi s-au rupt pe fondul unor dispute interne în ultimii câţiva ani, comentează DPA. În interviul pentru Corriere della Sera, Gulen a spus că preşedintelui turc i s-a suit puterea la cap. 

‘Se pare că, după ce a stat la putere prea mult timp, preşedintele Erdogan şi partidul său suferă de intoxicaţia cu putere. Înţeleg acum că le-am acordat prea multă încredere. Regret că am crezut că sunt sinceri în ceea ce au promis să facă’, a spus Gulen. 

Predicatorul musulman, în vârstă de 75 de ani, a insistat că nu are nimic de-a face cu puciul ratat din 15-16 iulie în care şi-au pierdut viaţa peste 260 de oameni şi care a declanşat un răspuns dur din partea lui Erdogan şi a aliaţilor săi. Circa 66.000 de funcţionari civili au fost suspendaţi şi peste 8.100 de oameni au fost arestaţi. 

‘Dacă oamenii care îmi citesc lucrările, îmi ascultă predicile sau împărtăşesc viziunea mea despre lume au fost implicaţi în lovitura de stat, atunci aceasta ar reprezenta o trădare a valorilor mele fundamentale’, a insistat Gulen. 

El a confirmat sprijinul său pentru aderarea Turciei la UE, ale cărei negocieri riscă să fie suspendate de Bruxelles dacă Erdogan va reintroduce în cele din urmă pedeapsa cu moartea în Turcia. ‘Cred că aderarea Turciei la UE este cea mai bună cale pentru a ne asigura că Turcia rămâne o ţară democratică şi că drepturile şi libertăţile fundamentale sunt protejate. Europa are pârghii pentru a influenţa Turcia într-o manieră pozitivă’, a insistat Gulen. 

 

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 773: SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde dolari pentru Kiev. VIDEO

Ministrul american al Apărării, Lloyd Austin, a anunţat o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un...

Floriile 2024, duminica dinainte de Paște. De ce se sfințesc ramurile de salcie

Floriile, duminica dinaintea Paștelui, reprezintă un moment de profundă semnificație în calendarul creștin. În această zi, creștinii marchează Intrarea Mântuitorului în Ierusalim, un eveniment...

Momente jenante cu un cunoscut prezentator TV din Marea Britanie în timpul unei emisiuni

Rageh Omaar, în vârstă de 56 de ani, a prezentat vineri emisiunea News At Ten de la ITV News. El s-a comportat ciudat în...
Ultima oră
Pe aceeași temă