12.6 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialPreședinta WTA și-a dat demisia. Ce motive a invocat șefa tenisului feminin...

Președinta WTA și-a dat demisia. Ce motive a invocat șefa tenisului feminin mondial

Stacey Allaster și-a dat demisia din funcția de președinte, respectiv director general al Asociației jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA). Canadianca, șefa forului mondial din tenisul femin începând cu anul 2009, a invocat motive personale.

Allaster a spus că evenimentul care a afectat-o cel mai mult a fost decesul cumnatului său Brad Drewett, fost președinte al ATP, ceea ce a făcut-o să-și "revizuiască" prioritățile. Decizia sa este cu atât mai surprinzătoare cu cât, ea semnase în 2011 o prelungire a contractului său până în 2017, ceea ce ar fi făcut-o cel mai longevivă șefă din istoria WTA.

"Când m-am alăturat WTA (în ianuarie 2006) obiectivul meu a fost să mă asigur că dispune de baze mai solide și sunt mândră de ceea ce am realizat… Recenta pierdere a cumnatului meu, Brad Drewett, CEO al ATP, mi-a trezit atenţia asupra vieţii, familiei şi priorităţilor", a declarat Allaster, conform WTA.

Canadianca, în vârstă de 52 ani, va elibera funcția de la vârful WTA începând cu 2 octombrie. Ea era cunoscută drept o susținătoare a Simonei Halep, fiind deseori văzută în tribune la cele mai importante dintre meciurile româncei, inclusiv la Turneul Campioanelor de la Singapore din 2014.

Una dintre realizările WTA, sub conducerea sa, a fost semnarea contractului pentru organizarea Turneului Campioanelor la Singapore, între 2014 și 2018.

WTA încă nu a desemnat un înlocuitor pentru Allaster.

Cele mai citite

Grupul România Liberă se alătură boicotului împotriva ”Clubului de Presă”

Recent, Grupul România Liberă, care cuprinde atât ziarul România Liberă cât și Academia Cațavencu, a decis să se distanțeze de controversatul ”Club de Presă”...

Mesajul Nataliei Intotero de Ziua Națională a Tineretului. Ministrul anunță că peste 15000 de tineri vor merge gratuit în tabără

Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Natalia Intotero, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Naţionale a Tineretului, care este sărbătorită pe data...

Medicii din Iași au transplantat organe prelevate de la un donator din Bulgaria

Medicii din Iaşi au transplantat organe prelevate de la un donator aflat în moarte cerebrală din Bulgaria, pe baza protocolului de colaborare în domeniu...
Ultima oră
Pe aceeași temă