18.4 C
București
joi, 6 iunie 2024
AcasăSpecialPreşedintele Germaniei adoptă o poziţie surprinzătoare faţă de cererile de despăgubiri ale...

Preşedintele Germaniei adoptă o poziţie surprinzătoare faţă de cererile de despăgubiri ale Greciei

Preşedintele german, Joachim Gauck, s-a exprimat vineri în favoarea acordării unor despăgubiri Greciei, reclamate de Atena pentru distrugerile provocate de nazişti în timpul celui de-al doilea Război Mondial, relatează Reuters, citată de Mediafax.

Joachim Gauck, cunoscut pentru luări de poziţie provocatoare în pofida atribuţiilor sale în special onorifice, a declarat într-un interviu care va apărea sâmbătă în Süddeutsche Zeitung că Germania va trebui să îşi asume responsabilitatea faţă de Grecia.

"Nu suntem doar oameni care trăiesc astăzi, în această epocă, ci suntem urmaşii celor care au lăsat ca moştenire distrugeri în Europa în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, inclusiv în Grecia", a spus el.

"Pentru o ţară conştientă de istoria sa, precum cea a noastră, este just să se ia în calcul posibilitatea unor despăgubiri", a afirmat el.

Grecia reclamă Berlinului despăgubiri în valoare de 278,7 miliarde de euro, iar unii jurişti apreciază că această solicitare este întemeiată. Însă, luna trecută, ministrul Economiei şi vicecancelarul german Sigmar Gabriel a calificat această cerere ca fiind "stupidă".

Potrivit unor oficiali germani, ţara lor şi-a onorat deja obligaţiile faţă de Grecia, prin plata a 115 milioane de mărci în 1960.

 

Cele mai citite

SUA au făcut un test cu o rachetă hipersonică cu capacități nucleare ce poate lovi Moscova sau Beijingul

SUA au făcut un test cu o rachetă hipersonică cu capacităţi nucleare care poate lovi Moscova sau Beijingul în mai puţin de 30 minute,...

Cine câștigă și cine pierde din alegerile de duminică?

PNL-ul este cel mai evident câștigător. Prin comasarea alegerilor locale cu cele europarlamentare și depunerea de liste comune PNL-PSD, în mod clar, principalul beneficiar...

Putin: Rusia pierde 1 soldat la fiecare 5 soldați pierduți de ucraineni

Președintele Rusiei a vorbit în premieră într-un interviu acordat agenţiilor de presă străine despre pierderile din războiul din Ucraina. Vladimir Putin susține că raportul...
Ultima oră
Pe aceeași temă