14 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialPreședintele Instanței Supreme: Realegerea în funcţii a unor primari cu probleme penale...

Președintele Instanței Supreme: Realegerea în funcţii a unor primari cu probleme penale nu este un lucru normal

 Livia Stanciu, preşedintele Instanței Supreme, a declarat marţi că realegerea în funcţii a unor primari care au probleme cu justiţia nu este un lucru normal. 

“Mie nu mi se pare o normalitate să fie votaţi astfel de oameni, chiar dacă operează prezumţia de nevinovăţie în ceea ce îi priveşte, până la momentul pronunţării unei hotărâri de condamnare. (…) Ştiţi foarte bine care a fost punctul meu de vedere în ceea ce îi priveşte şi pe cei condamnaţi la pedeapsa cu suspendare condiţionată, cum era înainte, sau suspendare sub supraveghere. Îmi menţin acelaşi punct de vedere”, a spus Livia Stanciu, la ieşirea din sediul Consiliului Superior al Magistraturii, potrivit Agerpres

Întrebată dacă votul de duminică a demonstrat o lipsă de încredere în activitatea justiţiei, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a spus că nu crede acest lucru, dar “poate să demonstreze altceva”. 

Cele mai citite

Un concert al unei orchestre din Hamburg a fost întrerupt de o mașină de spălat

Incident nefericit la sala de concerte Elbphilharmonie din Hamburg. În timpul unui spectacol în curs de desfășurare al renumitei orchestre de stat a Filarmonicii...

VIDEO. Mesajul transmis de Papa Francisc credincioşilor care sărbătoresc Paştele

Într-un mesaj plin de speranță și încredere, Papa Francisc a transmis un apel puternic la bucurie și pace pentru credincioșii care sărbătoresc Paștele în...

Numărul pensionarilor a scăzut în luna aprilie 2024, comparativ cu luna precedentă

Un număr de 4.748.274 de pensionari era înregistrat în aprilie 2024 în România, cu 4.274 persoane mai puţine comparativ cu luna precedentă, iar pensia...
Ultima oră
Pe aceeași temă