20.3 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSpecialPreședintele provinciei Kosovo vrea să aibă propria armată. Serbia susține că această...

Președintele provinciei Kosovo vrea să aibă propria armată. Serbia susține că această decizie ar destabiliza Balcanii

Președintele provinciei Kosovo, Hashim Thaci, a prezentat marți în parlamentul de la Pristina un proiect de lege privind transformarea Forțelor de securitate ale țării într-o armată, transmite DPA citată de Agerpres.

Thaci a argumentat că transformarea forțelor actuale, dotate cu arme ușoare, într-o armată ar fi un pas spre suveranitatea deplină a Kosovo, fosta provincie sârbă care și-a proclamat independența în 2008.

Inițiativa a provocat o reacție puternică din partea Serbiei, care reclamă în continuare suveranitatea asupra Kosovo.

Conform presei de la Belgrad, premierul sârb Aleksandar Vucic a purtat o discuție prin telefon cu Hashim Thaci, avertizându-l că această măsură ar putea destabiliza regiunea.

Proiectului i se opun și deputații sârbi în parlamentul de la Pristina, aceștia urmând în mod obișnuit politica Belgradului. Întrucât orice proiect de lege important are nevoie de sprijinul deputaților sârbi, opoziția lor pune sub semnul întrebării aprobarea inițiativei președintelui kosovar.

“Cerem comunității internaționale să stopeze fără întârziere această escaladare periculoasă a relațiilor politice în provincia sudică”, a declarat Marko Djuric, șeful Biroului pentru Kosovo-Metohija al guvernului sârb, citat de Tanjug.

Crearea unei armate în Kosovo-Metohija ar însemna o încălcare directă a Rezoluției 1244 a Consiliul de Securitate al ONU și a acordului tehnico-militar de la Kumanovo, care au pus capăt conflictului din 1998-1999, a subliniat Djuric. Potrivit acestuia, reprezentanții sârbilor în instituțiile din Kosovo nu vor sprijini nici direct, nici indirect o astfel de inițiativă, a adăugat oficialul sârb.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Festivalul Opera Copiilor – 60 de spectacole și zeci de atracții în aer liber la Opera Comică pentru Copii

Timp de 12 zile, în perioada 17 mai – 9 iunie, copiii sunt așteptați, alături de părinții lor, la cea de-a opta ediție a...

Peste 7.000 de kilograme de carne de miel cu prețul începând de la 34,99 lei/ kg vor fi livrate online de Freshful

Sărbătorile sunt un prilej perfect pentru a petrece timp în familie, iar preparatele tradiționale sunt la mare căutare. Rețetele de ciorbă de miel, tocăniță...

Joe Biden, discuție telefonică cu Benjamin Netanyahu

Preşedintele american Joe Biden a discutat duminică la telefon cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, prilej cu care şi-a reafirmat angajamentul ferm faţă de securitatea...
Ultima oră
Pe aceeași temă