16.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialPrevenția în sănătate, o dezbatere ratată

Prevenția în sănătate, o dezbatere ratată

Rar am mai văzut un subiect serios îngropat atât de rapid, cu largul concurs al celor care au inițiat proiectul. Legea prevenției în sănătate pare să se fi compromis înainte de a ajunge măcar să fie dezbătută la comisiile de specialitate. Ideea de a le oferi posibilitatea tuturor românilor, indiferent de calitatea de asigurat, accesul la un program de prevenire a bolilor pare corectă. Proiectul, inițiat de 128 de parlamentari, majoritatea de la PNL, dar și de la PSD sau UDMR, a fost depus la Camera Deputaților. Niciunul dintre cei 128 de parlamentari nu a considerat necesar să organizeze o conferință de presă pentru a putea răspunde eventualelor nelămuriri. Știrea a apărut sâmbătă în jurul orei 14.00 și unele televiziuni au amestecat, intenționat sau nu, expunerea de motive cu proiectul de lege. Pare un detaliu tehnic, dar nu e așa: proiectul care ar deveni lege și s-ar aplica prevede doar că pacienții care refuză să participe la programele de prevenire ar putea să plătească din buzunar costul tratamentelor, urmând ca mecanismul să fie stabilit prin normele de aplicare. Însă expunerea de motive (care nu are caracter de lege) conține exemplele deja celebre, cel cu femeile bolnave de cancer mamar care și-ar putea plăti tratamentul, un exemplu de manual de anti-PR.

Și aici ajungem la problemele de fond. Este corect ca pacienții să plătească din propriul buzunar, deși Agenţia Naţională de Prevenţie în Sănătate (ANPS), care s-ar ocupa de proiect, ar urma să fie finanțată cu 600 milioane de euro de la bugetul de stat, adică inclusiv din taxele bolnavilor? În plus, deși proiectul menționează că se adresează românilor indiferent de calitatea de asigurat, mulți dintre cei care vor fi afectați plătesc și asigurări de sănătate.

A doua întrebare: de ce este nevoie de o nouă agenție, cu un consiliu cu 11 membri, numiți de premier la propunerea Parlamentului, Președinției și a asociațiilor medicale? Programul nu ar putea fi desfășurat de Ministerul Sănătății? Mai ales că legea prevede expres că ANPS își desfășoară activitatea prin „preluarea tuturor atribuțiilor și prerogativelor Ministerului Sănătății, Institutului de Sănătate Publică, precum și ale direcțiilor de sănătate publică în desfășurarea, coordonarea și implementarea programelor de prevenție în domeniul sănătății“.

Conferința de presă, ținută de unul dintre inițiatori (la o zi după apariția știrii!), respectiv de Eugen Nicolăescu, fost ministru al Sănătății, nu a lămurit aceste întrebări. Liberalul a susţinut că la baza proiectului au stat sondaje de opinie făcute de PNL, împreună cu organizaţia de femei a partidului, din care a rezultat că românii vor să existe un astfel de sistem de prevenire a bolilor. Liberalul a mai spus că informaţiile apărute în presă contravin spiritului legii, referindu-se la faptul că relatările s-au axat pe ideea sancţionării bolnavilor care refuză să participe la programul naţional de prevenţie.

La rândul lor, social-democrații au preferat demagogia în locul alternativelor. Deși proiectul este semnat și de cinci parlamentari PSD, Valeriu Zgonea, președintele Camerei Deputaților, a ținut să plaseze subiectul exclusiv în curtea liberalilor, acuzându-i că vor să oblige pacienții bolnavi de cancer să își plătească tratamentul. Nici un cuvânt despre cum vede PSD subiectul, deși Zgonea este președintele executiv al PSD, adică numărul doi în partid. Ar fi nevoie de un alt proiect, care să fie altfel alcătuit? A reacționat și fostul ministru al Sănătății Nicolae Bănicioiu, care a anunțat că își dă demisia din Parlament dacă proiectul PNL trece (măcar pentru demisia domnului Bănicioiu proiectul ar trebui votat). „Cred că, înainte de a crea sancţiuni pentru pacienţii care nu se prezintă la medic, trebuie să le facem acestora un cadru şi să le punem la dispoziţie infrastructura medicală dezvoltată în toată ţara“, a comentat Bănicioiu. Păi, l-a împiedicat cineva să „le facă“ un cadru cât a fost ministru al Sănătății, iar semnătura finală era la prietenul său Victor Ponta?

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...

pe Ponta, nu pe poante, ca să defileze frumos pe podiumul electoral

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca Gabriela Firea, candidatul Partidului Social Democrat (PSD) la Primăria Capitalei, să nu mai creadă că nu o susține în...

Iulia Svyrydenko, ministrul Economiei din Ucraina: Investitorii străini au injectat 4,25 miliarde de dolari în economia țării în 2023

Investitorii străini au injectat anul trecut un total de 4,25 miliarde de dolari în economia ucraineană, potrivit Băncii Naționale a Ucrainei. Această cifră este...
Ultima oră
Pe aceeași temă