18.8 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSpecialPrimăria Ţăndărei, vizată de percheziții într-un dosar privind contracte pentru lucrări de...

Primăria Ţăndărei, vizată de percheziții într-un dosar privind contracte pentru lucrări de construcţie

Primăria Ţăndărei este vizată miercuri de percheziții alături de  alte adrese ale unor persoane și sedii de frime, într-un dosar privind contracte pentru lucrări de construcţie prin achiziţii publice, au anunțat surse din Poliție, potrivit Mediafax.

Percheziţiile vizează probarea unor presupuse infracţiuni comise de şapte persone "în domeniul achiziţiilor publice şi a infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals intelectual".

Potrivit IGPR, vor fi puse în aplicare paru mandate de aducere, persoanele bănuitre urmând să fie duse pentru audieri la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa.

Potrivit unor surse din Poliţie, persoanele vizate de anchetatori ar fi întocmit contracte pentru lucrări de construcţii, proiectare şi consultanţă la preţuri supraevaluate.

Cele mai citite

Anunț făcut de ministrul Educației. Cum își pot echivala unii elevi examenul de bacalaureat

Conform declarației ministrului Educației, Ligia Deca, elevii care au obținut premii individuale la concursurile sau olimpiadele școlare internaționale recunoscute de Ministerul Educației vor putea...

CFR Cluj – Sepsi OSK 2-1! Muhar, omul providențial al ardelenilor

CFR Cluj a învins-o in extremis pe Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, cu scorul de 2-1, pe teren propriu, într-un meci din etapa cu numărul...

Goluri românești în Turcia! Sorescu și Drăguș au marcat pentru Gaziantep

Internaţionalii români Deian Sorescu şi Denis Drăguş au marcat câte un gol în partida pe care Gaziantep FK a pierdut-o cu scorul de 2-4...
Ultima oră
Pe aceeași temă