17.3 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialPrimarul comunei Jilava nu își poate justifica averea

Primarul comunei Jilava nu își poate justifica averea

Agenția Națională de Integritate a descoperit Primarul comunei Jilava, Adrian Mladin nu poate justifica o sumă de aproximativ patru milionae de lei, între averea dobândită şi veniturile realizate în perioada 2008-2011, informează un comunicat remis de ANI.

Astfel, ANI a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel București, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate de către MLADIN ADRIAN, în perioada exercitării funcției publice.

De asemenea, în urma procedurilor de evaluare au rezultat indicii cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită de către MLADIN ADRIAN, dat fiind faptul că mai multe depuneri de numerar efectuate de către  diverse persoane fizice, în conturile bancare ale persoanei evaluate, sunt nejustificate, mai precizează inspectorii fiscali.

Adrian Mlădin a fost informat despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază și a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere.

Cele mai citite

ANAF a publicat „Lista albă” pentru primul trimestru din 2024

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat „lista albă" a persoanelor juridice care au declarat şi au achitat la scadenţă obligaţiile fiscale de plată şi...

ANAF a publicat „Lista albă” pentru primul trimestru din 2024

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat „lista albă" a persoanelor juridice care au declarat şi au achitat la scadenţă obligaţiile fiscale de plată şi...

Grupul România Liberă se alătură boicotului împotriva ”Clubului de Presă”

Recent, Grupul România Liberă, care cuprinde atât ziarul România Liberă cât și Academia Cațavencu, a decis să se distanțeze de controversatul ”Club de Presă”...
Ultima oră
Pe aceeași temă